duminică, 31 august 2014

Asigurarea medicală

      În orice sistem economic asigurarea realizează o protecție pe o perioadă de timp asupra unui bun. Așa cum ne asigurăm mașina și locuința este important să ne asigurăm sănătatea.




      Plata unei mici contribuții lunar ne scutește de o sumă mare de bani pe care nu am reuși să o achităm într-o situație limită.
      Oricine realizează venituri este obligat să plătească un anumit procent din acestea pentru sănătatea sa. Acești bani ajung într-un fond comun și sunt distribuiți către diverse ramuri ale sectorului medical: urgențe, îngrijiri cronice.
      Casa de Asigurări de Sănătate este instituția care se ocupă cu asigurarea de sănătate.
      Copiii sunt scutiți de plata acestei asigurări până la vârsta de 18 ani și ulterior până la vârsta de 26 de ani ca tineri adulți dacă sunt înscriși într-o formă de învățământ (școală post-liceală, facultate, ucenicie).
      Sunt scutiți de la plata asigurărilor de sănătate pacienți cu invaliditate precum și gravidele și lăuzele (femei în prima luna post-naștere).
      În timpul șomajului se beneficiază de asigurare medicală. Se înțelege din aceasta că asigurarea medicală are și o nuanță umanitară de ajutor social, asigurând din fondul comun mijloace financiare pentru cei care nu realizează încă venituri (copii, adolescenți, tineri) sau cei care nu mai pot realiza venituri (șomeri, persoane cu invaliditate).
      Toate calculele economice arată că e mult mai avantajos să plătești lunar o sumă mică decât o sumă mare în caz de nevoie sau periodic sume considerabile când se instalează o boală cronică. Și cum Marin Sorescu spune că toate bolile au devenit cronice (tușești o dată și nu mai scapi de tuse toată viața, ai o durere de cap și ea devine o migrenă cronică), asigurarea medicală se impune.
      Ea reprezintă în fond o garantare a sănătății noastre. Un sistem bine pus la punct format din economiști, juriști, medici, informaticieni veghează ceas de ceas buna funcționare și gestionare a unui fond financiar comun.


      Analizele medicale gratuite, spitalizarea gratuită, rețetele medicale compensate sau gratuite sunt facilitățile sistemului de asigurare medicală. Trebuie precizat aici că nu toate analizele medicale sunt decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate și nu toate medicamentele sunt compensate sau gratuite. S-au ales doar acelea care au impact major asupra stării noastre de sănătate și lista lor se ajusteză periodic în funcție de noile cuceriri medicale.
      Unele medicamente sunt pe lista B ceea ce înseamnă o compensare de 50%, altele pe lista A ceea ce înseamnă o compensare de 90% (pacientul plătește doar 10% din preț) și mai sunt listele C și G care înseamnă gratuitate pentru grupa de vârstă până în 26 de ani și respectiv patologii speciale încadrate în programe naționale (diabet zaharat, neoplasm, hepatite cronice).
      Asigurarea de sănătate va fi confirmată printr-un card electronic în care vor fi incluse de către medic, doar cu acordul și în prezența pacientului, patologiile acestuia, analizele medicale și terapiile recomandate. Pe baza unui cod personal doar pacientul și prin acordul său, medicul vor putea accesa cardul.
      Serviciul de Urgență Medicală printr-un aparat special va putea citi cardul pentru a salva viața pacientului când aceasta este la risc și pacientul nu poate coopera sau nu poate oferi informațiile medicale înscrise pe card.
      Cardul de sănătate reprezintă practic un dosar medical la purtător permițându-i oricărui medic care tratează pacientul să aibă o imagine globală asupra stării de sănătate a acestuia.
      Asigurarea medicală este forma prin care fiecare dintre noi avem acces la serviciile medicale, ne putem înscrie pe lista unui medic de familie și putem fi consultați de către medicii de diverse specialități ori de câte ori medicul de familie consideră util acest demers.


      Din considerente umanitare urgența medicală nu necesită asigurare medicală fiind rezolvată oricând și oriunde se produce ea.
      Asigurarea sănătății este în fond asigurarea vieții și respectarea evaluărilor periodice, a principiilor profilactice pe care medicul de familie vi le recomandă contribuie la starea dvs. de bine pe termen lung.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
31.08.2014

sâmbătă, 30 august 2014

Surse de informare medicală

      Există astăzi foarte multe surse de informare medicală, atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Evident cantitatea și calitatea lor diferă.
      O sursă sunt cărțile. Cele științifice sunt destinate strict medicilor și multe din ele creează probleme de înțelegere chiar specialiștilor. Gândiți-vă că medicina se schimbă mereu și datele publicate sunt tot mai stufoase și mai alambicate. De pildă se publică rapoarte de analiză medicală, rezultatele unor studii, fără a fi prea mult interpretate. Se merge astăzi pe o neutralitate a ideilor finale și pe evitarea concluziilor. Nu știu dacă este tocmai bine din punct de vedere științific dar respectă normele deontologice.


      O astfel de gândire o extrapolează medicul și în discuția cu pacientul. Astăzi la întrebarea concretă a pacientului dacă se face bine sau nu, medicul răspunde evaziv: ,,Un procent pe care îl precizează din pacienții cu suferința dvs. tratați în acest mod s-au făcut bine,,. Aici apare marea barieră între medic și pacient. Pacientul cu greu va înțelege rigorile statistice, analizele generale, situația horistică. Și e normal să fie așa fiindcă el e un unicat, un caz particular.
      Arta medicului constă în a transforma complexitatea tratatelor în simplitatea și fluiditatea practicii clinice.
      Pacientul are ca surse de informare medicală mass-media, televiziune, radio, ziare, reviste, broșuri, care îi aduc un colorit bogat, o prezentare roz a stării de sănătate, îi oferă pași în ameliorarea bolilor. De aici se naște foarte ușor discuția cu prietenii, cu vecinii, cu rudele: ,,Ai văzut emisiunea ?,, ,,Nu ai și tu aceste simptome ?,, ,,Ai urmat acest tratament ?,,


      Într-o astfel de ecuație medicul este de multe ori omis. Se presupune că sursele de informare sunt academice atâta timp cât sunt propagate public. Problema este că medicul trebuie neapărat consultat deoarece oricât de savante ar fi cunoștințele pacienților, ele de multe ori sunt direcționate spre o anumită suferință sau spre un anume tratament și tendința de a generaliza când cunoști doar un segment este foarte mare.
      Cei mai mulți medici sunt încântați când la ei vin pacienți care știu foarte multe despre boala lor. Internetul este o bună sursă de informații mai ales dacă se apelează la site-uri oficiale, ale unor instituții de prestigiu, cum ar fi academiile, facultățile de medicină, spitalele, specialiști care se exprimă în acest mod.
      Dar există și medici care se simt concurați în practica lor chiar de pacientul pe care îl tratează și care vine cu soluții inovatoare sau refuză un tratament datorită faptului că a auzit de niște reacții adverse. Este greu să-i prezinți unui pacient toate variantele de lucru, toate ipotezele diagnostice, toate soluțiile clinice. Reacțiile adverse sunt multiple și deși de multe ori, statistic, sunt foarte rare, ele produc maxima anxietate a pacientului. Acordul informat în care pacientul acceptă conduita medicală trebuie făcut în deplină cunoștință din partea omului aflat în suferință, dar înțelegerea deplină a procesului medical e greu de atins din partea unui om care nu are studii medicale.
      De aceea de multe ori între medic și pacient e un compromis. Medicul sintetizează elementele esențiale iar pacientul le bifează mental înțelegându-le punct cu punct. Este calea de mijloc pe care, cu o bază solidă din partea unui pacient care a urmărit cu atenție mesajele medicale ce i-au fost comunicate în timp pe diverse căi și medicul ce are harul și abilitatea de a se face înțeles, conduce în final la atingerea unei stări de încredere reciproce care duce la optimizarea rezultatului.


Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
30.08.2014

joi, 28 august 2014

Controlul medical la intrarea în creșe, grădinițe, școli

      La fiecare început de septembrie cabinetul medicului de familie  primește cu drag pe copiii care urmează să intre într-un sistem de socializare și de educație.
      Creșele, grădinițele și școlile reprezintă un sistem formativ, pregătirea pentru adevărata viață.
      Fiind o comunitate umană, adică un grup de subiecți este necesar ca ei să fie triați înainte pentru a nu aduce diverse boli contagioase. Se testează astfel paraziții din scaun (Geardia, lamblia), oxiurul și limbricul - testul se numește coproparazitologic - copro fiind denumirea în limba greacă pentru scaun.
      Recoltarea se face din scaunul copilului cu o linguriță de plastic care este fixată la dopul unei eprubete. Dopul este înșurubabil și se fixează după recoltarea scaunului în ghiventul eprubetei de plastic. Eprubeta se pune într-o pungă de plastic pe care se scrie numele subiectului precum și ziua și ora recoltării. Se păstrează pe ușa frigiderului și se transportă într-un recipient frigorific. Fiind vorba de materii fecale, punga trebuie să fie ermetic închisă, iar frigiderul să nu fie unul alimentar, la fel și recipientul frigorific.


      În cazul unui rezultat pozitiv (pozitiv în medicină e de rău, înseamnă că parazitul e prezent) se face un test sangvin al enzimelor hepatice TGOTGP și dacă acestea sunt în limitele normale (sub 40 unități/l) se efectuează terapia cu albengazolum ajustat cu un citoprotector hepatic.
      Examenul coproparazitologic se repetă la două săptămâni de la încheierea terapiei.
      Spălarea riguroasă a legumelor și fructelor sub jet continuu de apă și nu într-un recipient, tăierea unghiilor și spălarea mâinilor înainte de mese și după folosirea toaletei și efectuarea igienei intime previn răspândirea chisturilor și ouălor de paraziți.
      O altă probă este exudatul faringian - recoltarea cu un băț de lemn în vârful căruia se găsește un șomoiog de vată a secrețiilor din faringe. Faringele reprezintă partea posterioară a gurii, zona de intersecție dintre aparatul digestiv și cel respirator.


      Manevra este destul de neplăcută deoarece atingerea faringelui declanșează un efect neplăcut de greață. Recoltarea se face dimineața pe nemâncate și înainte de spălarea pe dinți. Aceste condiții sunt necesare deoarece bacteriile sunt din abundență dimineața cât încă nu au fost eliminate prin alimente, prin clătire sau prin spălare.
      Majoritatea laboratoarelor cultivă doar două tipuri de bacterii: stafilococul patogen și streptococul. Alte laboratoare testează și Hemofilusul.
      Cel mai important dintre ei este streptococul deoarece prezența lui poate fi una extrem de periculoasă pentru organism pe termen lung.
      Anticorpii pe care îi produce organismul împotriva streptococului pot ataca propriile structuri cum ar fi valvele cardiace, rinichiul și articulațiile declanșând cardita reumatismală, glomerulo-nefrita streptococică, reumatismul articular acut.
      Administrarea de penicilină retard este soluția de omorâre a streptococului dar rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite deoarece prin memorie imună anticorpii se pot produce în continuare și pot provoca pagube de autodistrugere.
      Stafilococul și Hemofilusul, deși mai puțin periculoși, trebuie tratați conform antibiogramei. E de precizat că ori de câte ori cresc bacteriile pe medii de cultură, ele sunt supuse unor prafuri antibiotice pentru a se determina capacitatea medicamentului de a distruge bacteria. De aceea insist să nu se administreze niciodată antibiotice după ureche ci doar în urma antibiogramei. Excepția o reprezintă cazurile în care pacientul se simte foarte rău, infecția este severă și tratamentul trebuie inițiat cu un antibiotic cu spectru larg care foarte probabil va inactiva presupusa bacterie. Dar înainte de începerea terapiei în orb se recoltează secreții pentru cultura bacteriană sau se prelevează mostre de altă natură și în câteva zile cultura bacteriană și antibiograma ne vor indica dacă terapia inițiată de noi este cea corectă, în caz contrar înlocuind-o cu cea confirmată de laborator.
      Medicul de familie va evalua copilul din cap până în picioare urmărind prezența ectoparaziților (paraziți externi):păduchi, purici, precum și a eventualelor leziuni de grataj (de scărpinat) care să-i indice. Va fi examinată cavitatea bucală pentru excluderea faringitelor, se va evalua cavitatea nazală, sinusurile nazale, urechile, se vor ausculta (cu stetoscopul) căile respiratorii și pulmonii.
      Copilul trebuie pregătit și psihic pentru colectivitate, i se va explica că va pleca pentru câteva ore de acasă, că se va împrietenii cu noi copii sau își va revedea vechii prieteni.
      Rechizitele școlare, caietele, cărțile, manualele, ghiozdanul, uniforma, echipamentul sportiv trebuie oferite cu multă căldură și să reprezinte un dar plăcut și nu o corvoadă. Trebuie dați ca exemplu frații și surorile mai mari care au reușit în școală, care au rezultate deosebite. Pe cât e posibil drmul spre instituția școlară trebuie efectuat cel puțin la început cu părinții, bunicii, alți membrii maturi ai familiei pe căi sigure, fără trafic rutier intens pentru a nu primejdui viața copiilor.
      Cu speranța că școala în toate formele ei va reprezenta mediul propice pentru dezvoltarea copilului dumneavoastră închei spunându-vă cuvintele lui Seneca: ,,Copiii dumneavoastră nu pentru școală vor învăța ci pentru propria lor viață viitoare,,.




Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
28.08.2014



marți, 26 august 2014

Crucea Roșie - Filiala Județeană Giurgiu - Prima Tabară Internațională Pădurea Bălănoaia - Salvatorii din apă -

      Luni, 25 august 2014 - Pădurea Bălănoaia, județul Giurgiu - inaugurarea Primei Tabere Internaționale a Filialei Județene de Cruce Roșie din Giurgiu - Salvatorii din apă.


      Crucea Roșie s-a format în condiții dificile, pe vreme de război. Rolul ei a fost să salveze răniții de pe câmpul de luptă indiferent de partea cui erau.
      Pe timp de pace voluntarii Crucii Roșii se pregătesc mereu având în minte și suflet salvarea vieților omenești.


      O catastrofă poate surveni oricând deoarece aceasta e definiția ei: eveniment neașteptat și cu consecințe extrem de severe pentru un număr mare de oameni.
      Dacă unele evenimente negative ni le provocăm singuri prin neglijență, abuz sau răutate, altele apar fără vina noastră, în consecința unor factori naturali favorabili. 
      Convoaiele de Cruce Roșie alături de cele de Semilună Roșie au prioritate oriunde în lume, străbat granițele fără a avea nevoie de viză.
      Dacă popoare din diferite părți ale lumii s-au războit pe parcursul istoriei, voluntarii Crucii Roșii și ai Semilunei Roșii și-au dat mereu mâna într-o fraternitate care nu a cunoscut decât valoarea supremă - viața.
      Salvarea din apă - tema primei ediții a taberei internaționale de Cruce Roșie din județul Giurgiu reunește specialiști și voluntari din Bulgaria și România. Intonarea imnurilor celor două țări ne-a produs un freamăt interior aparte și o motivație suplimentară că suntem sub același cer și că putem avea aspirații comune. Dunărea nu ne separă ci ne unește, iar un om în pericol pe fluviu sau pe râuri afluente nu e altceva decât un om care trebuie salvat indiferent de cetățenie sau apartenență etnică.


      În lumea animală există un câine - Terra Nova - care se aruncă direct în apă atu, ci când zărește o ființă în pericol. Instinctul lui natural îl îndeamnă să facă asta. În cazul nostru, al oamenilor, instinctul funcționează invers, avem tendința să ne conservăm propria existență și să nu ne expunem pericolului pe care îl impune salvarea.
      Astfel de cursuri ale Crucii Roșii pe lângă importanța lor teoretică și practică au un rol mult mai important. Ne schimbă viziunea naturală asupra propriilor noastre decizii, ne îndeamnă să acționăm cu sufletul dublat de cuget. Trupul nu e decât un înfăptuitor bine antrenat care execută ce-i dictează voința, fiindcă voluntar înseamnă să ai propria ta voință și aceasta nu e altceva decât o dorință energică orientată spre bine. E vorba de binele imediat al altuia și acest bine trebuie restabilit în condiții de decență. 
      Egoismul darwinist trebuie sublimat în altruism creștin. Nu întâmplător efigia taberei este crucea roșie. Crucea este simbolul suferințelor altora  pe care le purtam în spatele nostru. Crucea este roșie deoarece e însângerată fiindcă sudoarea ne curge din artere și vene. Nu avem voie nici o clipă să uităm că a fi voluntari înseamnă a ne implica ori de câte ori situația o cere, nu la un ordin exterior, ci la o chemare interioară.


      Voluntari sunt mult mai mulți decât cei prezenți într-o tabără sau în analele Crucii Roșii. Sunt toți cei care într-o situație deosebită iau cele mai bune măsuri pentru salvarea semenilor.
      Într-o ședință a Consiliului Local Giurgiu unui om i s-a făcut rău și numai prezența doamnei Lia Măcelaru - Inspector Crucea Roșie Giurgiu și a doamnei doctor Rodica Bușcu - medic de familie Giurgiu a făcut ca acel om să fie salvat.
      Sora marelui actor Florin Piersic a murit în încercarea de a salva o prietenă din apele învolburate ale unui râu. Categoric că nu trebuie să-ți pui propria ta viață în pericol atunci când salvezi o alta. Dar oare în iureșul faptei mai poți cuantifica riscul ? Câte gloanțe pe câmpul de luptă nu au străbătut inimile salvatorilor ?
      Aparatul respirator este cel care va face partea teoretică a cursului. Apa care este fluidul vital fără de care nu putem trăi intră în opoziție cu aerul - amestecul sublim gazos al existenței noastre. Ce ne dă viață ne și omoară.
      Din primordiul embrionar comun se separă aparatul respirator și cel digestiv. Se explică de ce apar malformații comune cum ar fi fistulele pneumo-intestinale. Fie ca acest curs să-i îndemne pe cursanți să evolueze spre latura aerică, diafană și nu spre cea digestivă, nutrițională.
      Pornirea arhetipală e întotdeauna bună, continuarea spre valori eterne e o problemă de parcurs.
      În rândul invitaților am recunoscut-o pe profesoara mea de fizică, doamna Lucia Mihăilă care m-a învățat  legile hidraulicii, ale reologiei semnate de Pascal și de Bernoulli. Îi mulțumesc acum după ani.
      Faptul că ne reîntâlnim într-o astfel de tabără de voluntari demonstrează că avem afinități comune.
      Magistrul și discipolul ori de câte ori se întâlnesc își găsesc în plan ideatic și practic aceeași țintă. 
      Inspectorul Școlar General al județului Giurgiu, domnul profesor Gigi Oprișan, e încântat de astfel de elevi și speră ca niciodată să nu fie cazul să nu pună în practică ceea ce au învățat la aceste cursuri. Dar dacă va fi nevoie le urează să o facă cu toată convingerea. Este singura lecție pe care un profesor nu dorește ca elevii să aibă ocazia să o pună în practică.
      Domnul Viceprimar Alexandru Vladu observă că Pădurea Bălănoaia, după întâlnirea studenților la arhitectură din Spania și România, privind reamplasarea în universul turistic, istoric, spiritual și cultural al cetății lui Mircea cel Bătrân la Giurgiu revine cu o nouă tabără de anvergură internațională, de această dată româno-bulgară pe tema salvării oricârei vieți aflată în pericol.
      Domnul Victor Boiangiu - Vicepreședintele Crucii Roșii România ne spune că orice tânăr ar trebui să învețe principiile fundamentale ale Crucii Roșii care sunt ideile platonice într-o viziune practică.
      Reprezentanții Crucii Roșii din Sofia și Russe ne-au spus că au venit cu toată inima să predea lecții și să învețe deopotrivă fiindcă aceasta este definiția școlii - o spunea și filozoful român Constantin Noica: ,,Nu știi cine dă și cine primește,,.


      Din Anglia, din orașul Manchester a venit doctorul român Bogdan Hurmuz - Medic Specialist în Urgențe Medicale, membru de bază al echipei Crucii Roșii Giurgiu pentru a pune și umărul și mintea la reușita acestui proiect.
      Doamna învățătoare Gherghina Drăguț care a lansat la apă atâtea generații de premianți ne învață cum să nu ne înecăm în valurile vieții.
      Diana Ionescu - asistent medical șef la Spitalul Județean de Urgențe Giurgiu este alături de participanți învățându-i ceea ce cu profesionalism face în fiecare zi - redarea vieții celor care cred pentru o clipă că și-au pierdut-o.
      Reprezentanții mass-media Giurgiu sunt așa cum spunea domnul Marian Măcelaru și ei voluntari ai Crucii Roșii. Venind și promovând salvarea vieții, sunt apostolii de fiecare zi a unei misiuni aproape imposibile - aceea de a-i sensibiliza pe cei care încă nu vor să audă gemetele, plânsul și suspinul.
      Înainte oamenii erau omorâți prin crimă. Astăzi sunt omorâți prin indiferența semenilor. Împotriva acestei indiferențe luptă Crucea Roșie, iar însângerarea ei e semnul că încă nu a reușit.


Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
26.08.2014
     

sâmbătă, 23 august 2014

Sindromul varicos

      Sindromul varicos reprezintă un cumul de suferințe datorat varicelor.
      Varicele reprezintă manifestarea insuficienței venoase cronice de cele mai multe ori localizată la nivelul membrelor inferioare (picioarelor) unde gravitațional, sângele are tendința să stagneze.





      Este o patologie în general feminină deoarece estrogenul și progesteronul precum și efectul mecanic al sarcinii dilată vasele în scopul de a îmbunătății circulația uterină dar sacrifică picioarele.

      Sindromul varicos cuprinde:
-stază venoasă
-dilatare venoasă
-edem venos
-tromboză venoasă
-inflamație venoasă

      Termenii științifici folosesc prefixul grecesc ,,flebo,, care înseamnă venă: flebodilatație, fleboedem, flebită.
      De altfel, specialistul în vene se numește flebolog.
      La nivel tegumentar, în sindromul varicos apar:
-îngroșarea tegumentului
-fibrozarea lui
-împăstarea cu apă, hemosiderină (pigmentul de degradare al hemoglobinei).
Tegumentul devine vânăt, ocru, brun. Îngroșarea pielii poartă denumirea de pahidermie (pahi=gros). Evoluția este spre elefantiazis (,,picioarele de elefant,,). Elefanții sunt numiți științific pahiderme (animale cu pielea groasă).
      Pielea, deși îngroșată este lipsită de troficitate având aspectul unui carton umed, care plesnește ușor, spontan sau la traumatisme minore, ducând la ulcerul varicos. Acesta prezintă o secreție opalescentă sau roză, iar când se supra infectează puroiul e galben-verzui și cu miros fetid.
      Stafilococi și streptococi există din abundență pe piele și de abia așteaptă să găsească un loc unde dând de sânge ca mediu nutritiv, să se multiplice.
      Ulcerele denumite atone se vindecă greu sau nu se mai vindecă niciodată.


      Pentru a se cicatriza, o leziune are nevoie de țesut sănătos în jur. În astfel de situații se impune evitarea ortostatismului (statul în picioare) timp îndelungat, evitarea băilor fierbinți și a mediului cald care dilatând vasele poate accentua procesul de stază, același efect negativ avându-l și contraceptivele orale. În plus atât ele cât și fumatul induc și tromboză (coagulare).
      Obezitatea e un alt factor de risc prin comprimarea venelor de întoarcere spre cord. Exercițiile fizice, dușurile scoțiene alternând apă caldă cu apă mai rece, înotul - fac un bun joc vascular.
      În timpul zilei picioarele trebuie ridicate pe un taburet astfel încât să faciliteze întoarcerea venoasă. Purtarea unor ciorapi elastici compresivi se impune. Ei sunt cu atât mai eficienți cu cât sunt tip pantalon, sau colant, cuprinzând membrele inferioare în totalitatea lor inclusiv bazinul. Ei trebuie îmbrăcați înainte de coborârea din pat pentru a evita dilatarea venoasă, gravitațională, situație în care punerea lor e inutilă.
      Ciorapii trebuie spălați de mână, nu la mașina de spălat cu centrifugă, storși prin presare și nu prin răsucire, uscați prin expunere la curenți de aer și nu la sursă de căldură. Trebuie utilizate alternativ două perechi, schimbate de la o zi la alta. Toate acestea previn deteriorarea fibrelor elastice.


      În ulcerele varicoase ciorapii nu se mai impun deoarece prin compresie ar scădea și mai mult, cu o circulație sangină aproape compromisă, fapt ce nu ar mai permite vindecarea rănii.
      Ca tratament medicamentos recomand trofice venoase:
-acidum ascorbicum (vitamina C: 500-1000 mg/zi)
-zincul
-dobesilatul de calciu
-rutinul
-diosminum (500 mg x2/zi)
-sulodexidum (250 unități x2/zi)
-pentoxifilinum (400 mg x3/zi)
      Pentoxifilina și sulodexidul sunt și dilatatoare importante are arterelor și venelor.
      Derivatele de prolină - un element trofic din peretele venos și bază a unor proteine complexe ce se sintetizează în prezența vitaminei C, pot fi de asemenea administrate sub formă de medicament. În formele cu trombi (cheaguri) se indică tratamentele de heparină injectabilă (5000 unități/zi).
      Heparina este o antitrombină 3 fiind un anticoagulant injectabil eficace.

      Se pot administra și produse mai noi: calciparină sau enoxaparină.
      Unguentele se pot administra topic (local) pe pielea fără ulcere:
-hirudoidul - un extract de salivă de lipitoare cu efect anestezic și anticoagulant (este mecanismul prin care nu simțim că lipitoare ne suge sângele)
-extracte de castan
-creme cu elemente antiinflamatoare și trofice vasculare
      Intervențiile chirurgicale sunt soluția extremă.
      Se practică avulsia - smulgerea venei dilatate.
      Există și tratamente de sclerozare, fibrozare a venelor prin injectarea în ele a unor substanțe care determină astfel de reacții.
      Închei prin a vă spune că picioarele frumoase se întrețin cu greu și nu în zadar starurile de la hollywood le asigură pe bani buni.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
23.08.2014

joi, 21 august 2014

Mondo-samba - Mircea M. Ionescu - De la Pele la Neymar

     Mondo-samba - sub condeiul globe-trotterului Mircea M. Ionescu
     De la Pele la Neymar


     Vineri - 22.08.2014 - ora 13:30 - Cafeneaua Artiștilor - teatrul Tudor Vianu din Giurgiu - lansarea cărții Mondo-samba - un recital jurnalistic, o analiză pertinentă a Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia 2014 - autor Mircea M. Ionescu.


     Fotbalul rămâne procesul social cel mai prizat, religia universală cu zei într-o continuă schimbare.
     Brazilia trăiește fotbalul, îl joacă pe plajă cu mandarine și portocale, transferându-l apoi profesionist pe marile stadioane.
     Fotbaliștii brazilieni au fost fenomenali atâta vreme cât au jucat un joc de copii, fără miză, dar captivați de gloria spectacolului.
     Astăzi fotbalul s-a tehnicizat, a devenit defensiv. Cei mai aplaudați sunt portarii și Gheata de Aur o obțin fundașii.
     Nu se mai revăd goluri ci parade ale portarilor. Publicul a devenit captivat de un 0-0, de o remiză albă ca o strângere de mână între Karpov și Kasparov.
     Pele a fost exilat în propria țară. În locul său a venit Neymar care nu a putut face minuni de unul singur. El e un geniu într-o armată de combatanți învățată să respecte ordine și nu să creeze.


     Era normal să fie învinsă de Germania, o țară cazonă, riguroasă, în care regula este felul de a fi. Cei care își schimbă statutul, latinii în general, încercând să se armonizeze rigorii, pierd în fața celor născuți între riglă și compas.
     Mircea M. Ionescu ne-a prezentat pe rețelele de socializare, seară de seară și noapte de noapte, la cald, impresiile sale. Masa presei a devenit virtuală. Nu mai trăiești vacarmul stadionului dar îl poți reinventa prin sistemul de boxe al televizorului.
     Învățăm să fim singuri fără să vrem și ne profesionalizăm tristețile.
     Spontaneitatea rămâne aceeași, este chiar crescută, deoarece timpul real al computerului nu iartă.
     Dacă înaintea vremii, un manuscris putea să fie refăcut de câteva ori până la orele dimineții când lua drumul faxului, acum on-line-ul este echivalentul unei transmisiuni în direct.
     Pele a jucat pentru frumusețea fotbalului. Niciodată pentru eficiență. El a driblat pentru a nu abandona mingea, fiindcă era obiectul lui de preț pe care îl însuflețise.
     Neymar e egocentric, e vedetă, participă la clipuri de promovare a diverselor produse și știe că totul are un preț. Mingea a devenit astăzi o marfă, lucrul cel mai bine vândut, la pachet cu cel care o îmblânzește.


     Lumea întreagă se mișcă după fusurile orale ale mingii. Pe tot parcursul Campionatului Mondial de Fotbal reperele erau orele de începere a meciurilor.
     Lumea bună a politicii, preț de o lună, a uitat de conflicte, de negocieri și a intrat într-un armistițiu firesc, pornind de la jumătatea terenului, adică de la egal la egal.
     A mai fost ceva spectaculos la acest Campionat Mondial. Țări extrem de mici dependente economic de țări mai mari fără reprezentanțe diplomatice în lume au devenit importante, și-au câștigat independența, au intrat în elita lumii. Fotbalul le-a deschis ambasade peste tot. Este lucrul cel mai important și care trebuie subliniat.
     Întocmai muzicii, fotbalul e un limbaj universal care se privește așa cum muzica se ascultă. Dacă muzica are interpreți, fotbalul are antrenori, dacă muzica are interpreți, fotbalul are jucători.
     Fotbalul are ceva în plus, nu are partituri. El e un jazz session, improvizează. Se spune că un antrenor bun te învață ce să faci până la 15 m de poartă, mai departe e harul tău de fotbalist. Aici puteți compara extrem de simplu marii fotbaliști de-a lungul timpului. Cum se descurcau când primeau o minge în acest spațiu. Aici e adevăratul ring fotbalistic. Aici e miza. Pentru aceasta aleargă ei. Pentru cei 10-15 m din fața porții. Aici sunt teleobiectivele fotoreporterilor și cei mai înfocați tifosi. 
     Conform legilor lui Murphy, faza aceasta o pierzi când te duci după bere.
     Pentru Mircea M. Ionescu, taximetrist în New York și director al Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, jurnalist sportiv de excepție și iubitor de cultură pură, Mondo-samba - înseamnă fotbalul dansat de întreaga lume. E un mod de a fi pașnic intrând totuși în competiție, fiindcă valorile, încă de pe vremea Războilui Troian, nu se pot decela decât în luptă. Iar când se ajunge la 11 m e nevoie întotdeauna de un Cal Troian.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
21.08.2014

Înțepăturile de păianjen, căpușă, țânțar, albină, viespe

      Cele mai nesuferite ființe sunt țânțarii. Când îți e lumea mai dragă și vrei să te culci, murmurul lor amenințător te exasperează.
      Am văzut un spectacol de stand-up comedy în care actorul agresat de un astfel de țânțar îl prinde în palmă, nu îl omoară, îi cântă până adoarme și apoi începe să îi producă la ureche acel murmur care te scoate din minți.
      Țânțarii s-au specializat. Cei care atacă noaptea târziu nu mai au acest sunet care nici lor nu le prinde bine, punându-i în pericol. În plus s-au specializat să atace în special copiii mici care au un sânge proaspăt, un tegument ușor de pătruns și care sunt lipsiți de apărare și de cele mai multe ori, vara, descoperiți pe o mare parte din trup.
      Țânțarii sunt ființe hematofage adică se hrănesc cu sânge. Aparțin insectelor diptere (fiind prevăzuți cu două aripi).


      Malaria sau paludismul (boala mlaștinilor) este produsă de țânțarul Anofel, femela. Prin asanarea (dragarea) mlaștinilor la noi în țară malaria a dispărut. Ea este însă prezentă în țări din Africa și Asia și cei care călătoresc în aceste zone trebuie să primească în prealabil un tratament de prevenire a malariei.
      Țânțarul obișnuit produce în urma înțepăturii o papulă (umflătură) a pielii, eritematoasă (roșie), pruriginoasă (care produce mâncărime). Uneori apare reacția id (identică), leziuni similare cu cea inițială printr-un mecanism de copiere imună a semnalului reactiv din partea gazdei deși țânțarul a puncționat într-un singur loc.
      Tratamentul este local, cu alcool camforat sau mentolat.
      Pentru a preveni înțepăturile de țânțar există creme speciale care se aplică pe corp - conțin repelenți - agenți de îndepărtare a țânțarilor.
      Foarte eficiente sunt plasele de țânțari la geamuri, uși, sau în jurul paturilor gen baldachin.
      Insecticide administrate din avion s-au dovedit utile în zonele calde și umede unde țânțarii trăiesc din abundență.
      Înțepăturile de albină și viespe sunt mai periculoase decât cele de țânțar datorită unei reacții alergice intense induse de venin. Spre deosebire de țânțar, albina și viespea mor în urma puncționării tegumentului victimei deoarece actul, prevăzut cu niște pinteni rămâne ca o ancoră implantat în piele, rupând o parte din trupul insectei care se desprinde pentru a zbura.



      Albinele și viespile sunt insecte himenoptere cu aripi transparente. În urma înțepăturilor, papula roșie și pruriginoasă se poate transforma în veziculă, bulă (pungă cu lichid de mari dimensiuni) sau poate pustuliza (suprainfecție cu germeni producători de puroi de tipul stafilococului și streptococului). Se descriu chiar zone de necroză - țesut mort de culoare neagră. Se poate instala o reacție anafilactoidă (care imită șocul anafilactic) sau chiar șoc anafilactic cu vasodilatație extremă, hipotensiune, paloare, tahicardie reactivă (creșterea frecvenței inimii), edem alergic Quinque sau chiar edem glotic (acumulări de lichid la intrarea în laringe cu risc de sufocare).
      Tratament: în șocul anafilactic - adrenalină subcutanat. Acesta este mediatorul simpatic care face vasoconstricție și absoarbe edemele cu risc de asfixiere dilatând și căile respiratorii.
      În reacțiile anafilactoide se administrează hemisuccinat de cortizon pe cale intravenoasă. Agentul este un anti-inflamator steroidian care reduce edemele și reface circulația sangvină. Sunt utile și antihistaminicile injectabile de tipul feniraminei.
      În cazul suprainfecției cu piogeni recomand administrarea de antibiotice de tipul hexacilinei, combinație amoxicilină cu acid clavulanic, sau ampicilinei cu sulbactam, sau administrarea de cefalosporine, toate pe cale orală.
      Rana se curăță cu alcool mentolat, camforat, se unge cu paste antibiotice pe bază de bacitracină și neomicină.
      Înțepătura de căpușă. Căpușa nu este o insectă, ea este o ixodă, un artropod (animal cu picioarele articulate) ce uneori poate fi vectorul (transportorul) unor bacterii sau virusuri periculoase.


      Exemplul cel mai cunoscut este al bolii Lyme sau borelioza, situație în care căpușa transferă bacteria Borellia burgdorferi. Căpușa este preluată de la animale, de cele mai multe ori de la câini. Aceștia la rândul lor preluând-o din iarbă, focarul fiind animalele sălbatice (căprioare, cerbi).
      Recomand comunităților locale să ia măsuri privind tunderea ierburilor unde căpușa se dezvoltă cu predilecție.
      Soarele îndepărtează căpușa de pe sol. Câinii comunitari la rândul lor purtători de căpușe, trebuie prinși și introduși în sisteme speciale destinate protejării și întreținerii lor.
      Câinii cu stăpân trebuie deparazitați periodic conform protocoalelor veterinare.
      Recomand să se poarte îmbrăcăminte care să acopere integral membrele și aceasta să fie de culoare albă pentru a face vizibilă prinderea eventuală a unei căpușe pe țesătură.
      Contraindic mersul desculț pe iarbă deși nu îi neg beneficiile psihice, cunoscute și din melodia lui Tom Jones - Green, green grass from home.
      Dacă totuși  căpușa a înțepat pielea, corpul ei sau fragmente din ea rămân înfipte. Se va îndepărta cât mai repede cu ajutorul pensetei și a câtorva picături de ulei de vaselină, ulei de floarea soarelui, benzină, de preferat de către un cadru medical.
      Tratamentul antibiotic împotriva unei eventuale Borelli este bine venit.
      Înțepătura de păianjen. Păianjenul aparține artropodelor arahnide (croitoare sau formatoare de pânză). Veninul său produce o reacție intensă la locul înțepăturii producând o papulă eritemo-pruriginoasă care poate evolua spre reacție anafilactoidă și șoc anafilactic. Înțepăturile ulterioare de păianjen pot induce reacții din ce în ce mai severe datorită faptului că organismul uman are o memorie imună și va răspunde prompt și mai sever. Același lucru este valabil și pentru repetarea înțepăturilor de albine și viespi.


      Bazându-ne pe această proprietate dar acționând în sens invers ei, medicina a inventat vaccinurile cu doze progresiv crescânde care produc desensibilizarea. Organismul se adaptează la toxic și nu mai reacționează. De altfel primul vaccin din lume a fost lipsa de reacție a mulgătorilor de vaci contaminate cu vacina - virus pe care acești fermieri îl luam pe rănile mâinilor și se obișnuiau cu el.
      Și Rasputin tot bând otrava strecurată în mâncare de dușmanii lui a devenit imun la ea, consumând-o în mari cantități. Cine știe la câte otrăvuri nu om fi devenit și noi imuni fără să știm pe parcursul întregii noastre vieți...

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
21.08.2014

Socratică personală

      Chiar dacă numărul căsătoriilor e în scădere dragostea nu e în pericol.

      Când îmi fac patul întotdeauna mă gândesc ce frumos era dacă mi-l făcea altcineva.

      Te iubesc mai ales cei care nu ți-o spun.

      Întotdeauna într-un hotel întreb dacă au service-room. Sunt înnebunit după apa rece de la Bar.

      Dacă în mare sunt meduze trebuie să ieși. Vine furtună.

      Când ești îndrăgostit de o femeie spune-i-o. S-ar putea să ai surpriza să te iubească și ea.



Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
21.08.2014

 

miercuri, 20 august 2014

Pediculoza (Păduchii)

      Păduchii, denumiți științific pediculi, fac parte din categoria artropodelor - insecte cu picioare articulate. Sunt paraziți adică au nevoie de o gazdă de pe urma căreia profită fără să-i ofere nimic în schimb.


      Păduchii de cap, spaima copilăriei, sunt mai frecvent la fetițe decât la băieți, factorul de risc fiind părul lung. Parazitul se localizează cu predilecție la emergența firului de păr, zona de ieșire din pielea capului (scalpul). Firul de păr este un lung cilindru de celule moarte, uscate, cornificate, fapt ce explică de ce tăierea lui nu produce durere. În schimb tracționarea, smulgerea firelor de păr este foarte dureroasă deoarece în rădăcina firelor de păr, situată în profunzimea pielii, celulele sunt vii și au receptori de durere.
      Păduchele se localizează spre pielea capului deoarece acolo găsește material nutritiv pentru a se dezvolta. Produșii corporali ai parazitului sunt alergogeni declanșând o iritație a pielii capului manifestată prin prurit (mâncărime), pacientul răspunzând prin scărpinat (grataj), fapt ce produce leziuni, cicatrici.



      Păduchele se localizează în special pe pielea occipitală - partea posterioară a craniului situată deasupra cefei. O explicație ar fi că aici părul e mai des, parazitul fiind mai ferit, iar țesutul gras subcutanat e mai abundent fapt ce creează un mediu de dezvoltare propice.
      Leziunile se văd cu ochiul liber prin îndepărtarea cu mâna a firelor de păr: placarde roșii cu descuamații și cruste, cu piodermite (infecții purulente melicerice - ca mierea) datorită stafilocociilor și streptocociilor secundare leziunilor de scărpinare.
      Părul se lipește pe aceste răni și cruste creând o zonă diversă ca aspect și grade de patogenicitate.
      Parazitul se transmite foarte ușor de la o persoană la alte și atenție! are tropism (atracție) pentru pielea sănătoasă. Nu e mai puțin adevărat că focarele sunt reprezentate de zone cu lipsă de igienă, cu suprapopulație, cămine, internate, mediu de promiscuitate.
      Soluția este tunderea părului sau spălarea lui frecventă și pieptănarea cu pieptene des.




      Lindinii - ouăle păduchilor - sunt ca niște mici picături de ouă, sidefii, operculate, agățate de firul de păr. Și ele trebuie îndepărtate fiindcă vor da naștere viitorilor adulți.
      Recomand spălarea cu apă și oțet deoarece acidul acetic este cheratinolitic desfăcând crustele. Se poate aplica și soluția de acid acetic, dar e bine ca ea să fie îndepărtate în scurt timp deoarece este iritantă pentru piele.
      Tratamente de succes se fac cu soluții pe bază de hexaclor ciclohexan aplicate câteva ore și apoi îndepărtate prin spălare cu apă și săpun.
      Pudrele și cremele antibiotice pe bază de bacitracină și neomicină sunt necesare în caz de suprainfecții bacteriene stafilococice.
      Dacă eczematizare e intensă și pacientul prezintă placarde roșii pruriginoase (plăci mari care produc mâncărime) recomand prednisolon (30 mg) - pe cale orală timp de câteva zile, creme cu dermatocorticoizi - aplicații locale și antihistaminice (antialergice) pe cale orală de tipul loratadinei (10 mg/zi). Atenție, antihistaminicul induce somnolență, motiv pentru care este indicat să fie administrat seara și ulterior să nu se conducă mijloace de transport sau să nu se manevreze aparatură cu risc de accident.


      O soluție extrem de eficientă și netoxică o reprezintă administrarea vaselinei care este un ulei mineral care înăbușă parazitul axfixiindu-l. Păduchele respiră prin pori situați pe toată suprafața lui corporală.
      Ca variantă există păduchele de corp întâlnit la vagabonzi, cerșetori, nomazi, oameni care trăiesc în condiții de promiscuitate. Este boala războaielor și a tranșeelor. Se localizează în special pe spate între omoplați unde scărpinatul este aproape imposibil. Știe parazitul ce loc de confort își alege. Produce mâncărime și semnele de scărpinat sunt markerul bolii. Pielea trebuie spălată cu apă și săpun și apoi aplicată soluția de hexaclor ciclohexan. Ulterior aceeași spălare energică. Lenjeria de corp și de pat fie se aruncă, fie se fierbe, se spală cu săpun, se calcă.

      Păduchii lați genitali apar pe părul pubian, sunt mari, vizibili cu ochiul liber și se transmit prin contactul direct tegumentar în timpul actului sexual.
      Tratamentul este identic cu al celorlalte forme de pediculoză.
      Închei prin a vă spune că deși nu iese în frunte cum zice proverbul, păduchele trebuie căutat și odată găsit, omorât. Păduchele este un parazit care însoțește peste tot specia umană mai ales în condițiile ei cele mai vitrege atât de bine descrise în ,,Mizerabilii,, de Victor Hugo.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
20.08.2014

marți, 19 august 2014

Scabia (Râia)

      Prima carte pe care am împrumutat-o de la biblioteca școlii, era în clasa I, a fost ,,Caprele Irinucăi,, - o secvență din ,,Amintirile din Copilărie,, ale lui Ion Creangă. Acolo am aflat de o boală a pielii extrem de contagioasă pe care Nică din Humulești a luat-o de la caprele Irinucăi - râia căprească. Mai târziu am întâlnit expresia ,,a se ține ca râia de om,, adică ,,a se ține scai,, , a nu putea să scapi de ceva.


      După ce am terminat Facultatea de Medicină și după destui ani de practică mă pot pronunța asupra acestei boli. Nu este nicidecum o patologie dispărută cum poate s-ar crede. Mai degrabă este sub diagnosticată. Atât medicii cât și pacienții se gândesc la altceva decât la râie.
      Pe de o parte e umilitor să spui unui om că are o asemenea boală considerată mizerie, iar pe de altă parte seamănă cu alergiile tegumentare, o suferință mult mai frecventă și întotdeauna la modă. Sună bine să fii alergic. Înseamnă că ai un grad de sensibilitate sporit comparativ cu populația generală, ești mai fin, mai selectiv, câtă vreme să fii râios e sub orice critică. Evident, noi, doctorii, nu facem astfel de raționamente. Pentru noi orice boală e o suferință în sine și ea nu stigmatizează omul. Recomand și pacienților să aibă aceeași atitudine pozitivă indiferent de greutățile cu care se confruntă.
      În plus, recunoscându-ți boala, o poți trata. Confidențialitatea medicală vă asigură secretul suferinței dumneavoastre.
      Râia se numește științific scabie și este produsă de un parazit al pielii, adică un parazit al suprafeței corporale denumit ectoparazit. El nu trece dincolo de piele. Nu va ataca mușchii, ficatul, pancreasul sau inima. Face parte din arahnide (un fel de păianjen minuscul), este un artropod (are picioarele articulate) și este un acarian.


      Acarienii sunt animale minuscule care plutesc în aer, trăiesc în lenjeria de pat, pe pielea animalelor de companie, ei dau alergiile, astmul bronșic, râia. Sunt atât de diverși încât sunt greu de clasificat. Toți se caracterizează printr-o bună adaptare la mediu și printr-o mare capacitate de a schimba structura și funcția. Sunt versatili, de aceea taxonomia (clasificarea) e aproape imposibilă.
      Sarcoptes scabie este numele parazitului de care ne ocupăm. Sar-coptes înseamnă în limba greacă cel care taie mușchiul. De fapt taie tegumentul croindu-și un șanț care se numește șanțul acarian ce se prezintă ca o mică linie roșie ce crestează pielea. Astfel de șanțuri sunt întâlnite în special la copii, zonele de elecție fiind spațiile dintre degete și palma. La capătul șanțului se găsește parazitul femelă care depune ouă.
      Populația umană adultă prezintă mai rar șanțul acarian și mai frecvent nodulii scabiei. Niște noduli roșii, operculați, uneori perlați, albi-sidefii. Și șanțurile și nodulii produc prurit (mâncărime).
      Toate structurile parazitului, inclusiv dejectele sunt alergogene - determină o reacție alergică din partea organismului uman, adică un răspuns exagerat, semn al intoleranței, cu înroșire și mâncărime, care dacă este la nivelul pliurilor tegumentare se numește prurigo.
      Puțini știu și mai puțini recunosc că scabia sau râia e o boală cu transmitere sexuală de tip minor. Și e normal să fie așa. Orice tegument care vine în contact cu altul are riscul să dea sau să ia râia. De aceea, dacă pacientul își depășește pudoarea și permite un consult al organelor genitale externe va prezenta șancrul (ulcerul) acarian pe gland și noduli ai scabiei pe teaca tegumentară a penisului. Femeile prezintă eczeme ale sânilor sub forma unor placarde roșii, descoamate și pruriginoase.
      Scabia se cronicizează (persistă în timp), fie că nu este recunoscută și tratată corect, fie că pacientului îi e rușine să apeleze la medic. Există și a treia situație în care nodulii scabiei persistă în pofida unui tratament corect aplicat. Ei reprezintă granuloame pseudo-limfomatoase (mici tumori care imită proliferarea ganglionilor limfatici) care conțin germenii de scabie în formă latentă și care oricând se pot reactiva. Astfel de noduli trebuie excizați, cauterizați sau tratați cu zăpadă carbonică (azot lichid).


      Râia se transmite de la om la om prin contact tegumentar fiind foarte contagioasă. E o boală a colectivităților, cămine, internate, cazărmi, și a familiilor cu deficit de igienă. Animalele prezente în casă și în pat (câini, pisici) sunt vectori importanți. Se transmite și de la animale mai mari cum ar fi porcul, oaia, capra, situație în care râia nu mai este umană ci animală. Mai există și o râie cerealieră. Ultimele două forme de scabie non umană pe care omul le ia doar accidental sunt în mod paradoxal cele mai ușoare deoarece germenele nu se adaptează la tegumentul uman și moare în scurt timp, boala vindecându-se de la sine.
      Dacă într-o familie mai mulți indivizi au mâncărimi severe și prezintă eczeme care nu se vindecă în pofida tratamentelor anti-alergice, trebuie avută în vedere scabia.
      O formă importantă de scabie este scabia amputată, ascunsă, incognită sau în travesti. Este o formă de râie nediagnosticată și tratată cu creme dermato-corticoide. Acestea remediază pe termen scurt orice afecțiune a pielii dar nu tratează cauza și de aceea suferința reapare la oprirea terapiei. Și ca să nu vă mai țin în tensiune, tratamentul corect asupra scabiei constă în aplicarea pe suprafața corporală a hexaclor ciclohexanului sau a unor preparate pe bază de sulf precipitat (10 g), vaselină (10 g), alcool 70 C (10 g), apă (100 g).
      Aplicația se menține 6-7 ore, atât înainte cât și după ea pielea trebuie să fie bine spălată cu apă și săpun.
      Dacă hexaclor ciclohexanul se aplică o singură dată, ungerile cu sulf se repetă la câteva zile. Atrag atenția că tratamentele se fac după vârsta de doi ani în concentrații diferite, mai mici la copii, mai mari la adult. Produsele fiind toxice e bine să aveți recomandarea dermatologului și supravegherea medicului de familie.
      Sulful poate produce la rândul său alergii exacerbându-le pe acelea produse de râie.
      Leziunile pielii care rămân în urma unui tratament corect aplicat nu reprezintă recidive și nu vă recomand să schimbați un scabicid cu altul.
      Dacă sunt moduli, ei trebuie îndepărtați prin tehnicile pe care vi le-am spus mai înainte, iar în cazul unor eczematizări, lichenificări (fibrozări ale pielii prin grataj, scărpinat), indicăm corticosteroizi aplicați topic sau sub orală, prednisonum (30 mg) timp de 7 zile.
      Toți membrii familiei în care s-a depistat râia trebuie tratați iar lenjeria de corp și de pat, bine spălată și schimbată frecvent.


      Râia norvegiană e o râie a sugarului, manifestată sub forma unor plăci roșii cu scoame, cu cruste, care indică mari suprafețe ale pielii scalpului (capului). Se transmite printr-o igienă deficitară a persoanelor care îngrijesc copiii.
      Oricât e de insistentă și neplăcută, râia poate fi tratată. Putem scăpa de ea. A se ține ca râia de om a rămas o expresia pe care majoritatea medicilor o contestă. Printre ei mă număr și eu deși expresia în sine mi se pare plastică și sugestivă.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
19.08.2014

luni, 18 august 2014

Jurământul lui Hipocrate

      M-am întrebat de multe ori de ce jurământul lui Hipocrate a rămas valabil până azi, fiind rostit de orice absolvent al unei facultăți de medicină de oriunde din lume.
      Hipocrate este părintele medicinei.


      Medicina nu se putea naște decât în Grecia - țara filozofiei, unde omul are destul timp pentru a se gândi la sine însuși. Țară insulară și portuară - Grecia a însemnat contactul cu oameni veniți de pretutindeni care aduceau știința și înțelepciunea lor. Se spune că multe din principiile grecești ar fi de fapt egiptene.
      Hipocrate este părintele medicinei. Ca și în cazul lui Homer, nu știm dacă opera îi aparține sau este o compilație, o culegere din toți autorii până la el.


      Cert e că Hipocrate a avut mintea și sufletul să închege toată medicina în câteva tratate. Este tulburător că normele lui au rămas valabile până astăzi. Că sunt simptome, semne, fenomene care îi poartă numele, că modul în care el punea diagnosticul e încă în uz. Și a mai făcut ceva Hipocrate, a dedicat medicina zeilor. În deschiderea jurământului, cei care sunt chemați ca martori pentru a asculta cuvintele celui care jură nu sunt simpli muritori, sunt zeii din Olimp: Asklepios - Zeul Medicinei, Hygeea - Zeița Curățeniei, Apollo - Zeul Luminii și Artelor, Panaceea - Zeița Tămăduirilor Universale. Dacă invoci niște nemuritori ai și tu dreptul la nemurire. Medicina se face înălțând capul spre vârful Olimpului care fiind cel mai înalt multe al Greciei e întotdeauna învăluit în nori. Acest nimb i-a dat întotdeauna un aer mitic. Privind spre vârful muntelui privești de fapt spre cer și îți eliberezi mintea și sufletul. Aceasta i se  cere de fapt unui medic.
      După ce a consultat bine bolnavul trebuie să privească spre cer de unde să-și ia toată energia și forța, conștient de faptul că el doar va trata iar zeii vor aduce vindecarea.
      Nicăieri, legătura între medicină și divinitate nu e atât de puternică ca în acest jurământ. Ea va fi preluată la cote religioase de către Sfinții Părinți care ne vor învăța să postim, să ne cultivăm trupul, mintea și sufletul spre bine, să ne ajutăm semenul aflat în suferință.


      Hipocrate e primul și ultimul care afirmă plenar că medicina e artă. Prin urmare, ea se învață de la un maestru, se transmite unui discipol și presupune har.
      Pe vremea lui Hipocrate exista o castă a medicilor, meșteșugul era predat numai în familie sau copiilor celui care te-a învățat.
      Azi medicina e permisă oricui și această democratizare a ei, deși firească, i-a știrbit faima.
      Azi medicul respectă niște algoritmi, există ghiduri de conduită medicală, iar libertatea medicului e frânată de aceste linii directoare.
      Hipocrate spunea că tratăm bolnavi și nu boli și fiecare om e un unicat. Prin urmare în zadar vom cunoaște boala dacă nu vom cunoaște bolnavul. Leacul trebuie individualizat, hotărât pentru fiecare pacient în parte. De aceea medicina e o artă, fiindcă ea iese din șabloane, nu e un pat al lui Procust în care să tai ce iese din matriță.
      Medicina e corespondența dintre ce gândește medicul și ce se potrivește pacientului, dintre boala generală și suferința proprie.
      În jurământul lui Hipocrate e redat mai bine ca oriunde secretul profesional. Medicul nu va spune nimănui ce a văzut și ce a auzit în casa bolnavului. Doctorul este un dohovnic absolut, condamnat la tăcere îndată ce a aflat secretul. Este Regele Midas care va striga în interiorul său secretul ce-l poartă.
      Tot o formă de castitate subliniată de Hipocrate în jurământ este neamestecul în treburile familiei celui bolnava, altfel spus nu ai voie să te îndrăgostești, să pizmuiești sau să judeci pe nimeni din casa în care intri. Faptul că se spune casa în care intri, pune accentul pe o medicină peri-patetică, ambulantă, itinerantă, în care medicul mergea la omul bolnav și nu invers.
      Fiecare casă de om bolnav era un templu în care doctorul se închina zeilor, îi invoca, le aducea drept ofrande propria sa știință și sacrificiul său de fiecare zi.
      Partea care astăzi nu se mai respectă din jurământul lui Hipocrate este interdicția adresată medicului privind administrarea de medicamente sau efectuarea de intervenții chirurgicale care să ducă la lepădare (pierderea sarcinii).


      Biserica, pe bună dreptate, susține și azi acest principiu vital a priorii, condamnând avorturile și întreruperile de sarcină. Evident, excepție fac sarcinile incompatibile cu viața mamei și produsului de concepție precum și cele monstruoase.
      Hipocrate insistă în jurământul său asupra obligației doctorului de a acționa numai spre binele bolnavului. Este un principiu deontologic fundamental în vigoare în toate codurile de procedură medicală.
      Jur la rândul meu să respect aceste principii ale lui Hipocrate - părintele medicinei, sfătuitorul nostru, al medicilor, și călăuzitorul tuturor bolnavilor din toate timpurile spre însănătoșire.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
18.08.2014

duminică, 17 august 2014

Fenomenul Raynaud

      În special adolescentele și femeile adulte se plâng de învinețirea picioarelor. De fapt e vorba de o triplă reacție paloare (albire) /cianozare (învinețire) /înroșire. Vasele acestor persoane sunt foarte sensibile la inervația simpatică reprezentată de adrenalină și noradrenalină cunoscută ca reacția chimică de stres a organismului nostru.


      În astfel de condiții critice pentru existența noastră (întâlnirea cu un animal sălbatic, un conflict social, profesional, domestic), strânge vasele tegumentului (ale pielii) și redirecționează sângele spre mușchi pentru ca aceștia să poată intra în acțiune.
      Pe vasele acestor subiecți există un număr mai mare de receptori pentru adrenalină și noradrenalină sau chiar dacă numărul lor nu este crescut, ei sunt mult mai sensibili.
      Mai există și a treia variantă descărcare exagerată de mediatori simpatici ai vasoconstricției din neuronii adrenergici și din medula suprarenală - miezul glandei suprarenale situată, așa cum îi spune numele, deasupra rinichiului și considerată un imens galion simpatic al stresului.
      Un rol important în fenomenul Raynaud îl joacă și hiper-vâscozitatea sangvină (un sânge gros) datorită nehidradării adecvate (consum scăzut de lichide), unor stări de hiper-coagulabilitate (sarcină, utilizarea de contraceptive orale, neoplasme, boli inflamatorii cronice, boli autoimune cum ar fi lupusul eritemato-sistemic). Toate acestea modifică reologia sângelui - lichidul vital circulă mai greu prin vasele noastre ca o melasă, ca o miere lichidă și nu ca o apă de izvor.


      Din punct de vedere clinic pacientul sau mai frecvent pacienta (de 5 ori mai multe femei sunt afectate decât bărbații), în general atunci când se expune la frig și nu are mânuși, mai ales dacă face o presiune manuală pe un element rece (strângerea unui ghidon, al unei manete) declanșează tripla colorație a fenomenului Raynaud:

1. Inițial un spasm al arteriolelor (arterele mici care vin spre țesuturi cu un sânge curat, oxigenat, roșu deschis - blocarea acestei circulații nutritive duce la paloarea mâinilor și răcirea lor) - avem prototipul feminin eminescian - frumoasa cu mâini palide și reci. Senzația este de furnicături, înțepături, arsuri, într-un cuvânt parestezii (senzații anormale la nivelul extremităților afectate).
2. Cianoza, învinețirea - sângele stagnant în vene nu mai este înlocuit cu sânge proaspăt din circulația arteriolară și se va dezoxigena puternic, oxigenul fiind trecut în țesuturi. Se accentuează răcirea și paresteziile.
3. Înroșirea - este semnul de revenire la normalitate, reapare dilatația arteriolară și un sânge curat, oxigenat, roșu, pătrunde printr-un sistem de vase extrem de dilatate, compensator, avide să hrănească un țesut aflat în deficit de oxigen. Pacienta simte o senzație de fierbințeală, de pulsație și chiar simte o circulație lichidă prin piele.


      Lucrurile se repetă și chiar în forme agravante prin reexpunerea la frig. Recomand acestor subiecți să evite pe cât posibil frigul, să-și aleagă profesii de interior (indoors) și atunci când se expune unor temperaturi scăzute să poarte mânuși groase, îmblănite.
      O situație cu totul specială o reprezintă industria de prelucrare a cărnii unde lucrează multe femei. Deși halele sunt acoperite, ele sunt extrem de reci pentru a respecta condițiile igienico-sanitare. Le recomand femeilor care lucrează în acest domeniu să poarte mânuși groase, de bumbac, de lână sau alte fire naturale și abia peste acestea să-și pună niște mânuși mari, cauciucate. Periodic să-și introducă pentru un interval de timp mâinile în apă caldă.  Vasodilatația prin temperatura crescută e bine venită. Mecanismul e simplu: frigul strânge vasele pielii pentru a diminua pierderea de căldură în circulația sangvină de suprafață, iar căldura excesivă din mediul exterior induce vasodilatație pentru a permite pierderea căldurii corporale prin sângele care mergând prin vasele superficiale, se răcorește.
      Tratamentul medicamentos constă în ungerea tegumentului cu substanțe vasodilatatoare din clasa nitroglicerinei (celebrul produs din dinamita lui Nobel) și administrarea pe cale orală de vasodilatatoare de tip pentoxifilină și a unor anti-agregante de tip acid acetilsalicilic, trifusal, clopridogrel. Rezultate bune au fost obținute și cu calciu-blocantul nifedipină, care blocând intrarea calciului în celula musculară netedă a vasului îi previne contracția, inducând relaxarea și vasodilatația. Deoarece s-au descris fenomene de furt vascular la nivel coronarian, adică dacă un vas al inimii este înfundat el va fi și mai mult văduvit de sânge prin dilatarea vaselor colaterale normale. La pacienții cu angină pectorală, ischemia (deficitul de flux sangvin) se poate agrava. De aceea e necesar sfatul unui cardiolog pentru terapia cu nifedipină în cazul în care subiectul suferă de angină pectorală cu placă de aterom ce determină o stenoză fixă.
      În general, populația Raynaud e una tânără și feminină, aici riscul de infarct cardiac instalându-se după 50 de ani. Dar cum în general bolile astăzi debutează la vârste mai mici, prudența se impune.



      Un medicament interesant este sulodexidul, atât injectabil cât și oral, un agent trofic arterial și venos, element de refacere a reologiei (curgerii) sangvine. Un altul este Gingko biloba, o frunză lobată a unui pom care a rezistat bombardamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki. Această plantă este anti-mutagenă - previne modificările genetice anormale și implicit cancerul, dilată vasele întregului corp îmbunătățind vederea, auzul, performanța cerebrală și sexuală, anulând fenomenul Raynaud.
      Hidratarea adecvată - minim 2l pe zi la adult, evitarea fumatului, a consumului de alcool, a excesului de grăsimi saturate sunt măsuri firești pentru sănătatea vaselor.
      Tratarea bolilor de fond care asociază fenomenul Raynaud duce la ameliorarea situației nedorite afiliate. 



      Aș face diferența între fenomenul Raynaud și boala Raynaud. Fenomenul Raynaud apare doar atunci când este asociat unor alte boli: boli autoimune, cancere, stări de hiper-coagulabilitate. Iar boala Raynaud nu are nici o explicație dovedită, etiologia ei bazându-se pe supoziții. Prin urmare sunt mai multe boli Raynaud decât fenomene Raynaud.
      Am preferat să intitulez acest studiu fenomenul Raynaud deoarece nu am vrut să vă sperii că suferiți de o boală anume. Fenomenul e mai degrabă ceva colateral, ce aparține unei alte suferințe. E ceva adăugat fără implicații grave. Și până la urmă s-ar putea să am și dreptate. Peste ani de zile se vor găsi în mod cert cauzele bolii Raynaud și ea va deveni fenomen.


Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
17.08.2014

sâmbătă, 16 august 2014

Foamea, crampele, alergia și durerea digestivă - explicații biochimice

      Mi-am pus de multe ori întrebarea: Cine produce senzația de foame ?


      Dincolo de dorința noastră de a mânca anumite alimente apetisante al căror consum ne produce plăcere, foamea e cu totul altceva. Ea intră în zona necesităților fiziologice și nu a capriciilor culinare.
      Când nivelul de glucoză în sânge scade, hipotalamusul declanșează senzația de foame. Hipotalamusul e o parte a creierului nostru, situată sub cele două emisfere cerebrale și în el se găsesc centrul foamei și al sațietății. Scăderea aminoacizilor și a acizilor grași circulanți declanșează în stadii ulterioare hipoglicemiei, o senzație de foame amplificată.
      Dar există și mecanisme care nu implică concentrația nutrienților circulanți.
      Mă gândesc în primul rând la leptină - hormonul produs de celulele grase și care este în directă concordanță cu concentrația grăsimilor din corp. Cu cât avem mai multe grăsimi, cu atât producem mai multă leptină. Leptina face ceea ce într-un termen complicat se numește feedback negativ: reglare inversă. Este mecanismul de bază al majorității proceselor de reglare din organismul nostru. Când grăsimile cresc, crește și leptina, fapt ce antrenează anorexia (lipsa poftei de mâncare) și prin urmare anularea aportului alimentar. Consecința: scăderea nivelului de grăsimi circulante și ulterior a rezervelor de lipide din adipocite prin consumul lor.
      Obezii ar trebui să fie într-o permanentă stare de lipsă de poftă de mâncare, ceea ce nu prea se întâmplă. Leptina lor, deși în concentrații foarte mari în sânge, nu reușește să străbată bariera hemato-encefalică (BHE) - o membrană care filtrează celulele care ajung din sânge în creier.
      La indivizii normali lucrul acesta nu se întâmplă și prin urmare, la creșteri ușoare ale grăsimii în sânge și secundar ale leptinei, aceasta din urmă ajunge prompt în creier și stimulează în hipotalamus - centrul sațietății. S-au încercat terapii cu leptină pentru pacienții obezi. Nu au funcționat. Fie că s-a administrat oral, fie injectabil, leptina s-a blocat la granița spre creier.
      O soluție eficientă dar greu de pus în practică este administrarea leptinei direct în lichidul cefalo-rahidian (LCR) șuntând astfel BHE.




      Cine ar accepta să i se injecteze periodic în măduva spinării această substanță, fie ea și miraculoasă. Cu timpul, sunt convins, specialiștii în farmacologie vor găsi modalități prin care modificând puțin structura biochimică a leptinei sau atașându-i un transportor să o facă permeabilă prin BHE.
      Un hormon cu acțiune opusă leptinei este gherlina. Ea este secretată de către formixul (fundul) stomacului și crește pofta de mâncare, stimulând pe cale sangvină centrul foamei din hipotalamus.
      Gherlina conduce evacuarea gastrică pe calea celui mai lung nerv cranian 10 (vag) care declanșează contracția musculaturii netede a stomacului. Astfel stomacul va fi pregătit pentru recepția alimentelor.
      Gherlina se declanșează în condiții de post prelungit, starvare (înfometare), cașexie (slăbire marcată), convalescență, bilanț energetic negativ al organismului.
      Mofturoșilor și năzuroșilor în domeniul alimentar, celor care au fobii alimentare, celor care se auto-persecută prin înfometare le-ar prinde bine gherlina. Evident nu intră aici greva foamei prin care oamenii încearcă disperat să atragă atenția asupra unor drepturi care le sunt încălcate. Eu mă refer la acei subiecți care fără o justificare logică sau printr-un defect biochimic, renunță să se mai hrănească.


      În sindromul genetic denumit Prader-Willi un defect al cromozomului 15 hotărăște sinteza unor mari cantități de gherlină care stimulează în permanență centrul foamei din hipotalamus. Apare hiperfagia (consumul exagerat de alimente), fapt ce duce la obezitate. Este asociat cu un deficit gonadic, adică o slabă dezvoltare a organelor genitale (testicule la bărbați, ovare la femei) precum și o hipotonie musculară, bebelușul fiind flasc, moale.
      Realizarea unor antagonici de gherlină (substanțe care să blocheze acțiunea gherlinei) ar fi soluția terapeutică.
      Deci avem față în față, în același organism uman, doi hormoni opuși - leptina - care ne dă sațietatea, și gherlina - care ne declanșează foamea. Un echilibru între ei ar fi ideal. Ori de câte ori unul crește, ar trebui să-l administrăm pe celălalt pentru a-l concura.

      Acetilcolina este un neurotransmițător parasimpatic implicat în contracția musculaturii netede digestive, fapt ce activează mișcările tractului gastro-intestinal. Acetilcolina stimulează și secrețiile digestive, ea este prin urmare mediatorul care facilitează digestia și absorbția nutrienților și eliminarea produșilor reziduali (deschide sfincterele). Când se produce în cantități exagerate, acetilcolina produce contracția puternică a pereților tractului digestiv și apar crampele abdominale și durerea. Vă recomand în astfel de situații tratamentul cu drotaverină și cu butilscopolamină - agenți anticolinergici. Evident, bine ar fi să consultați mai întâi medicul pentru a exclude cauze grave ale durerii abdominale cum ar fi ulcerul, perforația, ocluzia, situații care se rezolvă chirurgical și nu medicamentos.

      Adrenalina este neuro-transmițătorul simpatic opus acetilcolinei și are ca variante de prezentare și alți doi derivați - noradrenalina și dopamina. Toți derivă din aminoacidul tirozină din care se formează și hormonii tiroidieni. Ancestorul comun explică funcțiile similare. Toți sunt hormoni de stres care se eliberează în condiții limită ce pun la risc viața noastră. Acești hormoni induc o relaxare a musculaturii netede digestive, o scădere a secrețiilor gastro-intestinale, o închidere a sfincterului. Prin urmare nu ne mai ocupăm de digestie, ci de fugă sau luptă.
      Adrenalina face vasoconstricție în tractul digestiv și vasodilatație în sistemul muscular. Ia sângele care hrănește stomacul și intestinele și îl duce spre mușchi pentru a-i perfuza, oxigena și a le permite travaliul.

      Adenozina este un nucleotid - o bază azotată prezentă în structura acizilor nucleici ca material genetic al fiecărei celule. Dar adenozina are și roluri în afara transmiterii informației parentale la descendenți. În tractul digestiv, ea e mediatorul durerii, alături de substanța P (pain). Face vasodilatație, îmbunătățind circulația sangvină și relaxează musculatura netedă digestivă.
      
      Histamina este mediatorul alergiei fiind derivată prin decarboxilarea aminoacidului histidină. Atunci când mâncăm ceva ce nu tolerăm apare o vasodilatație, o stimulare a secrețiilor și a motilității digestive, totul în scopul eliminării toxicului. Pielea devine roșie, umflată, fenomen denumit urticarie (lovitură de urzică). 
      Blocarea receptorilor histaminici 1 prin medicația - loratadină sau desloratadină este soluția.
      Receptorii histaminici H2 prezenți pe suprafața celulelor parietale gastrice stimulează secreția de acid clorhidric a stomacului. În gastrite, duodenite, ulcere gastrice și duodenale, această secreție e exagerată, fapt ce conduce la erodarea mucoasei gastrice și duodenale.
      Ranitidina, famotidina, nizatidina - sunt medicamentele care blochează receptorii H2 gastrici și scad semnificativ secreția acidă, ducând la vindecarea acestor suferințe.
      Un al treilea tip de receptor - histaminici H3 - se găsește în creier, stimulându-i activitatea.
      Nu s-au inventat încă medicamente în care, cuplându-se cu acești receptori, să-i activeze și să accelereze performanța cerebrală. Dar reacții adverse ale primelor două clase de blocanți histaminici, antialergici și respectiv anti-secretori gastrici își extind efectele adverse și asupra receptorilor H3 cerebrali, inducând o stare de somnolență și de deficit în efectuarea acțiunilor de precizie. Este motivul pentru care recomand să nu se conducă vehicule și alte utilaje, să nu se folosească aparate care presupun un risc de rănire în cazul subiecților care primesc terapie cu blocanți de receptori histaminici.



      Monoxidul de azot (NO)  - este un gaz instabil cu timp de înjumătățire mic, produs din aminoacidul levo-arginină în prezența NOS (sintetaza monoxidului de azot). Este unul din cei mai importanți vasodilatatori și o soluție de viitor pentru tratamentul ischemiilor cardiace (angine pectorale) și cerebrale (accidentului vascular cerebral ischemic).
      La nivel digestiv, NO îmbunătățește perfuzia sangvină și relaxează musculatura netedă digestivă.
      Ceea ce v-am prezentat sunt noutăți biochimice. Ele par complicate și nu și-au găsit încă locul nici în mintea savanților, nici în practica medicală. Ele încă se sedimentează, se filtrează. Conțin multe neclarități, impurități, dar și speranță. În medicină speranțele vin tocmai din acele zone cu umbră pe care lumina minții noastre le poate transforma în petice de rai.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
16.08.2014