Distinși Profesori, Onorați Studenți, Dragi Invitați, prezența mea aici în tabăra româno-spaniolă de arhitectură organizată de Primăria Giurgiu în somptuosul decor al Pădurii Bălănoaia nu se justifică nici ca arhitect, nici ca istoric, ci doar prin bunăvoința domnului Nicolae Barbu, Primarul Municipiului Giurgiu, a domnișoarei Anne-Marie Gacichevici, arhitect șef al Primăriei Giurgiu și a domnișoarei Dana Dumitrescu, consilier pe teme istorice al Primăriei Giurgiu.
Eu am vrut să țin acestă conferință fără să fiu invitat de cineva anume și lucrul acesta e valabil pentru majoritatea conferințelor mele. Dar aș vrea să rămână între noi.
Sunt aici în calitate de turist. Călătoria mea până la Giurgiu a durat mai mult decât cea a oaspeților spanioli. Călătoria mea a durat 9 luni. Am venit pe lume la Giurgiu și de mic am sorbit apă de Dunăre și se zice că dacă bei apa bătrânului Istru te îndrăgostești de Giurgiu și nu mai pleci. Vreau să aduc la cunoștința invitaților iberici că din preparatele noastre culinare sunt realizate cu apă de Dunăre - așa că aveți grijă. Sunt pure microbian, dar contaminate spiritual. S-ar putea să rămâneți mai mult decât v-ați planificat. Prin faptul că zâmbiți, râdeți și aplaudați mă faceți să cred că traducerea în limba spaniolă e reușită. Se spune că puțini clasici supraviețuiesc traducerilor. Argentinianul Borges se mira că e cunoscut în pofida cărților pe care le-a scris. Bergson observa că într-o traducere, primul dispare umorul. Nu e cazul de față.
Dacă am vorbit de Dunăre, pe brațul ei Cama, care se continuă cu brațul Sfântul Gheorghe se află ruinele Cetății lui Mircea cel Bătrân. Ele fac obiectul conferinței noastre. Înainte de a avea niște proiecte arhitecturale salut inițiativa Primăriei ca niște studenți români și spanioli să fie cooptați într-o tabără de vară pentru schițarea lor.
E cazul să vă spun că Mircea cel Bătrân nu era deloc în vârstă. În momentul bătăliei de la Rovine în care i-a învins pe turci, cel puțin într-o primă fază, aceea care a intrat în istorie și în Scrisoarea a III-a a lui Mihai Eminescu - voievodul avea 40 de ani. Adică vârsta pe care o am eu acum. Eu nu cred că aș putea învinge nici măcar un turc, dar o armată întreagă... Dar asta e o altă poveste.
Toți oștenii lui Mircea erau tineri și atmosfera juvenilă de aici o copiază pe aceea din campusul lui Mircea. Prin urmare nu avem de-a face cu un anacronism istoric. Cândva s-a organizat o tabără similară cu a noastră ce își propunea construcția unui pod. Politicianul Trotski spunea că oamenii ca el ridică poduri acolo unde nu sunt ape.
Noi însă lucrăm cu ceva real: ruinele pe care le-ați văzut în cursul dimineții alături de domnul arheolog Locotenent-Colonel Dan Căpățână și de domnul Emil Păunescu, muzeograf la Muzeul Județean Teohari Antonescu din Giurgiu. Spaniolii au propus pentru finalizarea mai rapidă a proiectului un pod care să se construiască de la ambele capete și să se întâlnească la jumătatea arcadei cu o diferență nesesizabilă de câțiva microni. Românii au păstrat ideea unei construcții simultane de la ambele maluri dar în varianta lor capetele nu se întâlneau niciodată. Prin urmare rezultau două poduri, fapt ce depășea orice alt proiect. Dovada realității acestei glume este prezența lângă Ceatea lui Mircea, peste brațul Dunării, a două poduri paralele. Unul din ele, Podul Bizetz - singurul pod în curbă din Europa - azi doar cu destinație turistică. Vă asigur că ambele sunt funcționale.
Marin Sorescu sublinia că Mircea nu și-a spus niciodată cel Bătrân, Mihai nu și-a zis cel Viteaz, iar Ștefan nu s-a intitulat cel Mare și Sfânt. Posteritatea le-a spus astfel - făcându-i celebrii. Ei erau modești, se ocupau cu țara, cu neamul și din când în când cu invadatorii.
Mircea nu are faima mondială a lui Vlad Țepeș, de altfel strict istoric, Vlad nu ar trebui să fie celebru prin dantură. Scriitorul britanic Bram Stocker a romanțat vampirismul unor castele medievale și băile trofice în căzi cu sânge, un fel de ,,hemospa,, avant la lettre pe care le-a plasat în Transilvania.
Mircea a fost un diplomat desăvârșit atât pe plan intern cât și internațional. A fost singurul domnitor român care a pactizat cu turcii după lupte serioase. Chiar s-a încuscrit cu ei. Libera circulație a mărfurilor între Ardeal și Țara Românească a fost un model de Uniune Europeană. Fiecare piatră din Cetatea lui Mircea a fost cumpărată de la vecinii bulgari, plătindu-se greutate ei în sare. Salariul înseamnă plata în sare a unui soldat pentru o zi de campanie.
Cetatea lui Mircea va fi redată circuitului turistic, i se va păstra importanța istorică și i se va fructifica spațiul arheologic. Se vor ține aici conferințe culturale, seri de muzică și poezie, lupte pantomimice în costume de epocă.
Cetatea lui Mircea va face parte dintr-un circuit turistic al Giurgiului ce va cuprinde Portul Ramadan al Dunării, Hala de Pește cu preparate îmbietoare, Parcul Alei, Muzeul de Istorie Teohari Antonescu, Mânăstirea Sfântul Nicolae, Strada Gării - care conduce spre prima gară din Țara Românească.
Am adus cu mine două figurine: Don Quijote și Sancho Panza. Ele au depășit notorietatea lui Cervantes. Criticul George Călinescu spunea că marile personaje sunt patricide. După modelul spaniol mi-aș dori o recunoaștere națională a lui Mircea cel Bătrân. Salvându-ne însă și pe noi ca neam și ca țară. Așa cum a făcut-o și în vechime.
Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
Pădurea Bălănoaia, 2014
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu