luni, 18 aprilie 2016

LUMEA PITICILOR

RECENZIE LA  CARTEA  DE  POVEȘTI  A  DOMNULUI  DOCTOR  VALERIU  BOȚOCAN  EDITATĂ  ÎN COLECȚIA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ GIURGIU  SUB COORDONAREA DOMNULUI DAN MUCENIC, DIRECTOR AL BIBLIOTECII JUDEȚENE I.A. BASSARABESCU   , GURGIU




Dragii mei  , lumea piticilor  nu  e  așa de  mică . Ba  chiar aș putea spune că ne cuprinde pe toți .În trupul fiecăruia dintre noi sălășluește  o făptură mică și enigmatică pe care încercăm să o ascundem .
Copilăria noastră nu se sfârșește niciodată. Suntem brâncușian vorbind  capul de copil cu contur ovoidal ,formator al întregului Univers . Puterea noastră rezidă în  acest pitic care ne spune povești și pe care uneori avem curajul să le traspunem pe hârtie  deschizând  ușa interzisă a lui Gabriel Liiceanu.
Doctorul Valeriu Boțocan a însuflețit homunculusul  alchimic  exagerându-i  nu numai zonele receptoare  dar și pe cele în care se proiectează afectivitatea .
La recenzie sala a fost plină de copii.
Ei știu să aprecieze  sinceritatea  , ori în basme  nu poți minți . Acolo ești tu cu toată copilăria ta .
Dan Mucenic i-a întrebat pe cei mici dacă  știu  ce e  o lansare de carte  și ce alte tipuri de lansări mai  există în lume. A fost o lecție de literatură cu o carte vivantă  cu un scriitor viu într-o sală de bibliotecă în care  din toate cărțile se promovează  nemurirea.
Doamna Petra Șerbănescu alături de alți doi tineri artiști plastici  au pus în culoare lumea borgesiană a ființelor miniaturale .
Cei 7 pitici au fost necesari ca Alba ca Zăpada  să reînvie prin sărutul Prințului .
Gnomii Rhinului au adus Inelul Nibelulgilor și au creat cea mai dramatică operă wagneriană .
Gimmini fiind un greiere este tot un pitic care reprezintă conștiința încă minoră al lui Pinocchio .
El bate cu umbreluța în fanerele balenei și cere să fie și el înghițit în pântecul în care deja se cufundaseră maiestrul păpușar Gepetto   și faimoasa sa  lui marionetă însuflețită.
Pitici domnului Valeriu Boțocan  sunt cuminți , harnici  și iubitori de dreptate dar și de aventură.Ei au prin urmare principul de funcționare al copilului : plin de fantasme și speranțe el are un singur ideal nealteral, acela de a crește .
Omul  în  complexitatea sa dar la scară redusă .Astfel el poate fii mai bine înțeles și implicit narat.Nu vă ascund că Daimonul lui Socrate era piticul lui. Toți avem pitici în măsura în care o altă realitate  decât cea imediată  ne este mai familiară .Această carte nu poate fi decât un  bun preambul .




Dr Cosmin Stefan Georgescu
Franta  3.Aprilie .2016

duminică, 27 martie 2016

Scrisoare deschisă adresată domnului Cosmin Crețu-Director al Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu din partea unui tiz

SCRISOARE  DESCHISA  ADRESATA  DOMNULUI  COSMIN  CRETU  DIRECTOR  AL  TEATRULUI  TUDOR   VIANU  DIN  GIURGIU  DIN  PARTEA  UNUI  TIZ


Domnule  Director,   


 Lumea    e  o  scenă  . Și  noi  suntem  actori.
Plângem  când  ne  naștem   speriați  de nimicnicia   acestei  lumi .Iar  când  murim  se  găsește  cineva  să  strige  ,, Regele  a  murit! trăiască  regele!,,
Avem  buzunarul plin  cu  pâine    din  care   aruncăm    din  mansarda    filosofică  al  lui  Cioran   anafură   pentru    clovnii  bătrâni   care  așteaptă pe  trotuar   să  fie  angajați. Trăim  într-o matcă  iar  furia  deluviului  nu  face  decât  să  ne  sporescă   nouă , ființe  arboricole, pofta  de Cer.
Cleopatra    adăpostită  la  picioarele  Sfinxului   îi  oferă  lui  Cezar   pisica  sacră  a  Egiptului    care  știa    să   electrizeze   sala   cu  interpretările  ei  thalice .
Pierdem  scrisori  în  nopți furtunoase    și  ne  trăim  năpasta    destinului  nostru   Mitic. Troienele  își plâng  soții  și o fac  într-un  mod  lipsit  de  teatralitate   ca  într-o punere  în  scenă  al  lui  Andrei  Șerban în  care  simți ca  spectator   la  propriu  împunsăturile  lancei  și  vezi  elicopterul   coborând  pe  scenă  în  visul  unei  nopți de  vară.
Mazilu ne  invită  la  un  iaurt    iar  Mușatescu  la  un  titanic  vals  totul  într-un  joc  de-a  vacanța    în  care  nu  știi    dacă   Mircea  Crețu   este   marele  patron   al  cărui  nume  este  în  scris    pe   bumbii  oricărui  muritor   sau  profesorul  ce  refuză   să adauge  o  erată   la  ultima  oră.
Anca  Alecsandra   joacă  a  o  mie  una  reprezentație   din  nopțile  Seherezadei  și o  face  cu  atâta  farmec  încât  iubitele   nu  mai  dorm   iar   Intrusa   borgesiană   e achitată  în  pragul  crimei   doar  din  dorința  de  a    repovesti în  vis  fără Mască   superioritatea  fantasticului  în  fața  realului.
 Ieșirea  în  stradă  a  actorilor  seamănă    cu  ieșirea în  piață  a  tinerilor   la  Revoluție .
Vor  veni  tancurile     și ei le  vor  întâmpina  cu  flori .
Actorul   este  propriul  lui  trup    devenit  spirit  el  nu  poate  muri. Dar  în  schimb  poate  învia    cu  fiecare  rol.  Și investitura   în  funcția  de  director  al  teatrului  Tudor  Vianu  din  Giurgiu  e  un  rol , Cosmin,pe  care  îl vei  juca    așa  cum  ne-ai  obijnuit    cu  bronz  pe  față  și  imortalizat  statuar .  În  realitate  vei  fii  viu  pipăibil  cu  mâna  atins    în  coridoarele  metroului  ,  în  halele fabricilor  ,  în  lumina  istovitoare   a soarelui  din  Parcul  Mihai  Viteazu în care  copii  care  se  ivesc  nu sunt acolo pentru nimeni decât pentru  Prevert.  Tinerii  vor  veni  lângă tine   și  vor  face  școală  de  actorie    așa  cum  își  dorea  Noica   o  școală  în  care  la  drept  vorbind  să  nu  se  predea  nimic.
Pentru  cei  ninși  de  ani   vei  deschide  larg  ușile  teatrului    întocmai  lui  Tănase  care  strecura  la  Cărăbuș   studente    în  al optzecelea    an .
Fii  actorul    rolului  tău  și  joacă-l  întocmai lui   Moliere    murind  pe  scenă  în  aplauzele  interminabile   ale  unui  public  care  nu  va  crede  niciodată  că  tu    ți-ai putut  da  viața    pentru  el.
Semnez  doar    cu  numele  în  speranța    că  nu   mi  se  va  ghici  prenumele .

Dr  Georgescu 
 Franta   27 .03.2016  

Dacă e martie, e Nichita

DACA  E  MARTIE,  E  NICHITA

Nu  va  aplecati  asupra  unei  cani  cu  vin    rascopt  din  octombrie  fara  sa  sufati  in  el    bulboanele   dorului  de  Nichita .
Nichita  avea  pentru  noi   adoratia  calda  a  pamantului    fara  de  propria  samanta .
Nichita  nu  respira  pentru  el  ci  pentru  noi.
Doar  de  murit  a  murit  pentru  el  incercand  sa  experimenteze  si  asta    intr-un  mod  tragic  si  aristocat    el  ingerul  blond  si  cu  o  carte  in  mana .  Nichita  a  iubit  toate  femeile   si  a  regretat  pana  la  capatul  zilelor  ca  daca  va  muri  in  martie  nu  va  apuca  sa  ii  ofere  fiecaruia  o  floare.
Nichita  cand  vedea  soarele  spunea  ca  e  luna   si  prefera  sa  se duca  la  culcare  nu  sa  doarma  ci  sa  viseze.
Nichita    a  construit  in Piata  Amzei  balconul  papal  al  poeziei  romanesti  in  care  veneau  sa  e  inchine    toate  ramurile    capacului Gica .Nichita   avea  osesia  umbrei  si  ne  ruga   sa  nu  dormim  pe  ea    ca  ne va  aresta  somnul  iar  despre  o  tanara    spunea  ca  e  frumoaa  ca  umbra  unei  idei . Nichita  era  convins    ca  i-a  vazut  ochii lui  Eminescu   deoarece  s-a  uitat  in  ochii lui  Arghezi   care  la  randul  lui  s-a  uitat  in  ochii  lui  Eminescu.
Cel  interesat  de  fapt  de  Nichita  era  de fapt  privirea  astrala    usor  capruie    ca  amurgul   a  fiecaruia  dintre  noi.
Nu  beti  mai  mult    de  o  jumatate  de  ulcica  de  vin    pentru  fiecare  pagina  de  Nichita   ca  s-ar  putea     sa  va  imbatati   si  sa  va  vina  dor    de  nelume   si  de    necuvinte    si  de  nevisare   si  de  netraire   si  de  ne- Nichita  si  asta  nu  e  bine pentru  niste  oameni    in  toata  firea  cum  sunteti.

Dr  Cosmin  Stefan  Georgescu
Franta  16.03.2016

Condamnat la libertate

Condamnat  la libertate

Mircea  M Ionescu
 - Recenzie  de  carte-

Imi  este  greu  sa  definesc  libertatea.Am  sa  incep  sa-l  definesc  pe  Mircea  M ionescu  prototitul  omului  liber.
Actionez  anti-socratic  deoarece  filozoful  atenian   repudia  ideea  ca  frumusetea  ar  fi o  femeie  frumoasa .  Dar  cum  as  putea  defini mai  bine  libertatea    decat    ca    avand  studii  jurnalistice  si  filozofice   ,  carand  mobila ,  facand    taximetrie   totul  numai    de  dragul  fiorului    paradisiac   al  liberului  arbitru.
Un  arbitru  de  fotbal  impartial  este  si  el    expresia  de  netagaduita  a  libertatii   atata  vreme  cat  imparte  cu  dezinvoltura  dreptatea    intre   doua  echipe    care  joaca  doar  de  dragul  fair-play-ului .
Ca  orice  comentariu, comentariu  sportiv  a  venit  dupa si  el  bineanteles  impartial.
Din  groapa  cu  lei   a  Giulestului  amintind  de  la  cea  de  la  Guadarajara   pana  la   superbul  gol  al  lui  Ilie  Dumitrescu pe  pamantul  american.

Fiindca  am  uitat  sa  va  spun  Mircea  M Ionescu  a  ales  pentru  un  timp  America  nerenuntand  nici  o  clipa  la  Romania   asa  cum   Hamlet   a  optat  pentru  Palatul Elsinor   ramanand   inconfundabil  britanic .
Piese  de  teatru    l-au  aruncat  pe  Mircea  M Ionescu   direct  in  scena  vietii   unde  s-a  apucat  sa   vanda  morti .
Poezia    este  sora  mai  mica  a teatrului    asa  cum    sonetele    nu  pot  cuprinde  decat  franturi  din  dialogul  dintre  Romeo  si  Julieta  si  totusi  Mircea  M  Ionescu  a   vrut  sa  moara   poet  si  nu  dramaturg.Bine  ca  nu  a  reusit. L-au   contrazis  computerul  tomograful  si  scintiograful .
Fugind  in irealitatea  Mircea  M Ionescu  a  inteles  ca  fantezia    este  forma  suprema   de  evadare  din  lumesc .
La  rigoare  nici  nu  avea  nevoie  sa  treaca  oceanul  liberatea  lui  e  aici   in  foaia de  hartie  iar  prietenii   care  ii  tin  sevaletul  ca  unui  luchian  paretic  sunt Ion  Cocorea   si  Dan  Mucenic.
Ei  s-au  grabit  sa  il  asigure    de  menurirea  pe  care  oricum  o  avea  .  Nu  stiu  daca  eu  ca  doctor  as  mai  putea  sa  adaug  ceva.
Dr  Cosmin  Stefan  Georgescu
 Franta  16.03.2016

Fata de rouă din Josselin



FATA    DE  ROUĂ  DIN  JOSSELIN


Într-o    gradină    a  Castelului    Josselin   în  fiecare  dimineață    din  picăturile    de rouă    de  pe  flori    se  trezea     o  fată  nespus  de  frumoasă  . Îi  plăcea      se  scalde    în  potirul   altei flori   și    se   îmbete   cu  aroma  ei. Fata  era  nespus  de  frumoasă    și  toate  gâzele    o  curtau.
Ea  însă  nu  era  din  neamul  lor  și  deși  le  zâmbea   și le  vorbea  frumos   nu  le  promitea  nimic.
Pe  parcursul   zilei  fata    călatorea  pe  zefir , și  alizeu    de-a  lungul  câmpiilor   roditoare   și  prin  livezi  pline     de fructe   parfumate.  Se  minuna    de  câte  pot  face   împreuna  omul   cu  munca  și  cu   pământul    cu  puterea  pe  care i-a  conferit-o  Dumnezeu.
Peste  tot  pe unde  cădea  rouă   ea  avea  surate -  dar  nici  una  nu  era  dedicată   și  frumoasă   ca  ea.
Mergea  la  ele  în  vizită   și  le  invita  la  ea  la  Josselin     le  arate  Castelul   ridicat  în  Bretagnia   cu   un  mileniu  înainte  de  Prinț  ce  se  numea  evident  Josselin.
În  afară  de  micile  gâze    Fata  de  Rouă   era  curtată  și  de  Zeul  Lunii . El  apărea  în  fiecare  noapte  - uneori  ascuns  sub  o  perdea     de  nori – alteori  cuprins    de  iubire   și  de  dor . Săgeta  Cerul    întunecat    dându-i   lumină   și  limpezime.
,, Fată  de  Rouă ,, îți  voi  da  toate   Stelele, norii îți voi  fi  crai  iar  eu  te  voi  purta   peste  Atlantic .
Dar  Fata  de  Rouă   surâdea   doar  în  fața  acestor  promisiuni   ale  Zeului  Lunii. E  era  îndragostită  de  Soare   și  de  câte  ori  îl  vedea  începea    cânte  cu  o  voce   cristalină ,  și    zboare  spre  el   cu  aripile  ei  diafane.
Părinții  Fetei  de  Rouă  îi  spuseseră     de  nenumarate  ori     Zeul  Lunii   e  protectorul  lor -  și    datorită  sufletului    lui  rece    au  venit  ei  pe  lume  câtă  vreme  Soarele  îi  usucă   și  îi omoră  fară  de  urmă..
Dar  Fata  era  îndragostita  de  Soare,  și  pace.
Când  iubești  nu  poți  avea ochi  decât  pentru  ce  îți  încântă  sufletul.
În  fiecare  zi  Zeița   se  înalță  tot  mai  sus  spre  Soare  . Aripile  ei  erau  tot  mai   arse  și  mai însângerate    dar  ea  nu  se  lăsa   așteptând   o  nouă  zi    pentru  a  cuceri  înalțimile.
Speriat  de  ce  se  întâmplă  cu  cea  pe  care  o  crease   și  de  care  se  îndrăgostise  -  Zeul  Lunii   coborî  din  nou  lângă  floarea  ce  o  adăpostea   în  somn   pe  frumoasa  prințesă.
,, Nu  sunt  un  vis   ,  sunt  aievea , Dulce   Făptură!
Te  rog  , dacă  nu  mă poți   iubi  pe  mine   cel  care  încerc     te  apăr     de  Răul  Lumii  măcar  evită  înălțimile ..
Soarele  e  bun  doar  de la  distanță  -  el  încălzește  făpturile  și  le  ține  în  viață  -  dar  vai  de  acelea  ce   năzuiesc   să-l  atingă . Câtă  vreme  eu  pot  coborî  pană  la  tine,  te  pot  îmbrațisa   fară  a  îți  face  vreun rău..,,
Fata  de  Rouă  se  trezi   din  somn   și  glasui:
,, - Știu  Prinț  al  Lunii     fară  de   tine,  nu   aș fi  venit  eu  pe  lume..
Tu ne  primenești  seva  în  fiecare  noapte  înstelată.
Și  ziua  când  ești  departe   de  noi -  dai  viață altor  făpturi   de  rouă   în  jumătatea  cealaltă  a  Pământului – afată  în  noapte.Dar  eu  sunt  îndragostită  de  Soare . Cu  aripile  arse    înalț   spre  el. Chair  dacă  trupul   îmi  va  rămâne     ca  o  singură  aripă   voi  zvâcni  din  el   și  voi  ajunge  la  Soare..
Prințul  Lunii  s-a  îndepărtat. Și-a  dat  seama    puterea  lui  de  făurire   nu  reușea       creeze    și  dragostea. Aceasta  era   din  altă   plămadă.
Și  Fata  de  Rouă   a  pornit  în  dimineața  următoare    mai  încrezătoare  ca  oricând.
A  zburat  trecând  de  norii pufoși ,  a  intrat  în  substraturile   reci   și  apoi  în cele  fierbinți   care înconjură  Pământul . A  ajuns    într-un  sfârșit   lipsită  de  aripi   și  plină  de  cenușă   pe  trupul istovit  în  preajma  mărețului  Soare.
Nimic  din  frumusețea  și  candoarea  ei   de  pe  Pământ   nu  mai  rămăsese. De  emoție  îi  dispăruse  și  vocea   ei  catifelată    care  știa    cânte    atât  de frumos.
Când  a  vazut-o  Soarele  a  crezut    este  un  fulg  de  funingine    care  se  formează    frecvent  în  atmosferă   sa  încinsă  și  a  îndepărtat-o   cu   un  suflu    fierbinte .
Fata  de  Rouă    s-a  stins  topită  în  lava  revărsată   de  iubitul  ei. În  noaptea  ce  a  urmat   nici  Prințul  Lunii   nu  și-a  mai  făcut  apariția   pe  Pământ.



DR  COSMIN  STEFAN  GEORGESCU

Detalii Litera si Linia - Critică Literară

DETALII LITERA  SI  LINIA
ANDREI  MARIANA

-CRITICA  LITERARA-
La  linii  nu  ma  pricep  ,  la  litere  cat  de  cat    dar  litera  si  linia   mi-au  deschis  apetitul  spre  a  ingemana  aceste  doua  notiuni.
De  fapt  literele  sunt  linii    frante    in  zborul  lor    spre  zenit . Luati    caligrafia  chineza  pe  care  o  stapaneste  atat  de  bine    Ciprian  Andrei    si    veti  deslusi    sensul  tainic   al  zborului  de   cocor  sau  al   susurului    de  cascada      surprins  pe  stampa.
Ioana  Andrei  ne-ar  aduce    moliciunea    buchiilor   portugheze  frematate    de  un  cantec    ce  aduce  a  tango    dar  care   este    o  tanguire  portuara  dintr-un  capat  al  Europei.
Mariana  Andrei  a  reusit   sa    deseneze  si  sa  scrie  in  acelasi  timp. Harul  acesta  l-au  mai  avut  Tia  Pelzt ,  Nichita  Stanescu  , Marin  Sorescu  ,  Salvador  Dali.
Desenul  detensioneaza   pagina  tiparita     creaza    spatii  de  fuga    gandului    incorsetat  de   metafore .
Mariana  Andrei  deseaza  chipuri   de  oameni   dragi     intalniti  pe  ulita   sau  in  propria  casa.
Ulita   este  in  perspectiva  artistei    extensia  camerei  .
Pe  ultima   coperta     are   curajul  sa  ne  prezinte     miniaturial  fotografiile    celor  desenati  .
Devoalarea    e  brutala     si  intru- catva    anti  estetica    dar  profund  etica . Avem  nevoie  de  o    decriptare    a  contururilor    pline  de  viata .
S-a  spus    ca  necazul  picturii  romanesti    e  ca  s-a  oprit  la  peisaje. Mariana  Andrei      recupereaza  acest  neajuns  si  abunda  in  reprezentari      schematice  si   naive    ale  celor  pe  care  ia  cunoscut  pana  in  adancul  sufletului    ca  printr-o  grupa  de  insectar  .
Insa  figurile  sunt  vii    le  poti  decola  ca  pe  niste  abtipilduri  si  gonfla    cu  existenta .
Liniile    bine  arcuite  pe  pagina    ne  amintesc    de  tusurile  lui  Goya  cinice  si  suave   deopotriva .
Daca  Mariana  Andrei   ar  fi  colorat      spatiile  dintre  linii    si-ar  fi  ratat   opera    intocmai  artistului  chinez  care  la  un  concurs   terminand  primul    de  desenat  un  sarpe   i-a  pus  si  picioare  si  astfel  a  fost  descalificat.
Scrisul  scriitoare  de  aceasta  data    este    paradigmatic  amintind   de    povestirea    ,,  a  murit  Luchi,,  a  Otiliei  Cazimir   tulburatoarea  poveste    a  primei  zi  de  scoala   in  care  micutei  Luchi   de  la  Gradinita    toti  ii  zic  Otilia    fiindca   acum  e   scolarita...
Astfel  de  rime  simpatice   abunda    in  mintea  noastra    daca  stim  sa  citim  cu  cheie  paginile   memorialistice    ale  Marianei  Andrei  .
E  usor  de  inteles  de  ce  Dan    Mucenic     rafinat  culegator  de  amintiri    a  prins  intr-unul    din  inelele   nautilusului  sau    aceasta    capodopera    a  vietii  domestice  .  Mariana  Andrei  povesteste    cum  isi  cauta  umiforma    si  cum  nici  una  nu  i  se  potrivea    datorita  neuniformitatii  sale    si  iesirii    de  sub   clopotul  gaussian .
In  fiecare  an  a  avut  parte  de  alt  profesor  de  franceza    si  a  fost  singura  eleva    care  a   stiut     ca in  limba  lui  Voltaire    ,,izvor,,   se  spune,,  source,,
Pentru    un  astfel  de  spirit     desprins  din  primordium   nici  nu  era  greu  sa  gaseasca  acesta    vocabula .
Desi  la  doi  pasi  de  Liceul  Maiorescu   urmeaza  la  sfaturile  parintilor  Liceul  Tudor  Vianu   si  apoi     va   devenii  profesoara  emblematica  de   limba  franceza    a  scolii  generale   Mihai  Eminescu  din  Giurgiu.
Descrierea   timpului     ne  aminteste  de    Alexandru  Dragomirescu , Heidegger  si  Einstein.  Totul  e  ralativ      iar  iesirea  din  timp  e  de  tip  proustian .
Viziunea   asupra  artei    didactice  are  ceva  micasian  si  pestalozzian   ascensionand    in  papinism . Profesorul  tanar    isi  aroga    statutul    de  mentor    atotscient    cel  matur     se  ia  la  intrecere    cu  discipolii  luminati  iar  cel  varstnic     patriarhal  si  celest     se  lasa  devorat    de  cei    care  ii  succed.  Linia    si  litera     inceputul  si  sfarsitul   ,  Alfa  si  Omega  .  De  la  imago  day    la    scriptum   day  .  Restul  e  tacere. 


Dr  Cosmin   Stefan    Georgescu
Franta  29. 02.2016

luni, 29 februarie 2016

Nevoia de prieteni

Nevoia  de prieteni

In  memoriam  Cristian  Caltea 


Probabil ca  nu  as  fi  scris  niciodata  aceste  randuri  daca    un  funest  februarie   nu  ar  fi   starnit  in  mine  furtuni  de  amintiri   si  fulgere   de  cainte.
Intocmai  lui  Antoine de Saint  -Exupery   ridica  acete  randuri   lui  Cristian  Caltea  pe  cand  era  baietel . Adica  pe  vremea  cand  nu  il  cunosteam.
Pe  la  varsta  de  5-6  ani    eram  intr-o  sala  mare  de  gradinita   si  ramasesem  acolo  pedepsit  ca  nu  reuseam  sa  invat  o  poezie. Pentru  mine  era  imposibil   sa   memorez  ceva  fara  a  stii  sa  citesc . Atunci  a  venit  langa  mine  o  zana  din  povesti  Andreea   care  mi-a  declamat    din  memoria  ei mult  mai  bogata   si  mai  receptiva    versurile  cu  pricina. Pe  care  fireste  acum  le-am  uitat. Dar  gestul  ei ,  gestul  acestei  fiinte  mirabile  mi-a  ramas   aici  in  interiorul  cutii  mele  toracice  pe  care  de  la  o  varsta  intocmai  lui  Pinnochio   am  schimbat-o  dintr-o   carcasa  de  lemn   intruna  de  coaste  si  carne  si  sange .Despre  acesta  vulnerabilitate  a  corpului  nostru    am  sa  va  vorbesc.   Principala  imperfectiune  a  zamislirii  noastre  este  insasi  vulnerabilitatea  ei .
Prea  repede  devenim  adulti   si  dintr-odata imbatranim .
Imi  e  dor  de   sagalnicia  copilariei ,  de  farmecul   sperantelor   ei    care  pluteau   spre  un  liman  de  impliniri. Tot  ce  am  trait  frumos    am  trait  repede   ca  intr-un   film  de  rulat  la  cinetica  maxima  .
Imaginile  se  mixeaza  ,  sufletele  se  contopesc,  contururile  se  voaleaza .
Tot  ce  ramane  dintr-o  viata    e  amintirea  ei  .
Sunt  ani  buni  de  cand  tot  ce  fac  zi  de  zi    savarsesc   impotriva  umbrei  finale  sperand    ca  metafora    devenirii   va  umple  imensul  gol  de  dupa .
Caragiale  spunea  acelasi  lucru  cu  mai  mult  umor :,, de  ce  mananci  Mitica?,,
- ,, ca  sa ma  apar   de  moarte,,
Ana  Blandiana    spunea  ca  a  obosit  sa  nu  moara .
Dormim  ca   sa  nu  murim, ne  imbracam   ca  sa  nu  inghete  sangele  in  noi, trecem  pe  zebre   ca  sa  nu  avem  parte  de  un  accident  fatal. Pana   cand  o  astfel  de  viata?
Suntem pelegrini  in  cosmarul  mortii.
Pe  micuta  Andreea   am  urmarit-o  pe  parcursul  anilor   si  orice  i  s-a  intamplat   nu  a  reusit  sa  o  disloce   din  matricea   primelor  mele  amintiri  ,  lada  cu  zestre  a  faptelor  noastre  bune .
Mergeam  impreuna  la  doamnele  educatoare - doamna Vlasceanu    de  la  Gradinita   si  la  doamna  invatatoare    Georgeta  Matracaru    pentru  a  le  oferi  flori  si  martioare.
Cand  in  mod  firesc  in  vaiat  Andreei  a  aparut  sotul  ei  Cristian  Caltea    el  mi-a  devenit   brusc  prieten  deoarece  intocmai  lui  Alladin    stapanea   duhul  din  lampa   si  implicit   tot  arealul  ei  afectiv .Imi  punea   sa  nu  mai  muncesc  atat   de  mult,  a  imi  traiesc  viata   si   sa  imi  fac  timp  sa  ne  mai  intalnim.
In  fata  tuturor  eforturilor  mele  sisifice    imi  raspundea  printr- o  intrebare :,, de  ce?,,
Care  e  folosul  folosului ?  Care  e  scopul  unei  miscari  browaniene ?
Evident  sunt  intrebari  dowskiene   care  nu  asteapta  un  raspuns    ci  doar  atrag  atentia   asupra  interogatiei .
Intalnirea  premeditata  nu  s-a  mai  produs.
Acesta   este  rezultatul   fatidic  al  oricarei  amanari.
Prieteni  buni  nu   iti  bat  la  usa  ,  nu  iti  forteaza  destinul   ,  ici  macar  nu  te  suna  la  telefon .  Sunt  intr-o  melancolica  asteptare  intocmai   Naturii   care  nu  rodeste   decat  la  timpul  potrivit  .
Dar  care  e  timpul  unei   despartiri? Cine  hotaraste   plecarea  noastra  din  Lume?  Atatia   oameni    au  amenintat  cu  pumnul  spre  Cer,  dar  Dumnezeu  e  mare  si  bun.
El  ii  iarta  pe  cei  care  gresesc  . Pana  la  urma   lipsa  de  speranta   intr-o  lume  viitoare  mai  buna  si  mai  frumoasa  e  un semn  de  necredinta  .
Iov  a  fost  unul  singur    el  a  acceptat  suferinta  ca  un  martir  dar  suferinta  era  a  lui.
Ce  faci  cu  suferinta  altora ? Cum  poti  sa  o  accepti?
Ce  iti  ramane  de  facut    cand  viata  ta    e  cuprinsa    de  o  lipsa  de  substanta    si  de  coerenta        prin  faptul  ca  cineva  drag  a  plecat    si  ca  echilibrul   scranciobului    tau   si  asa    fragil   a  devenit  instabil.
Cum  poti  sa  mai  dormi  linistit   cand  stii    ca  tu  esti  urmatoarea  victima  ca  intr-o   savana  africana   in  care  dormi  sub Cerul  liber.
Cristian  Caltea    avea  o  anumita    bonomie   asupra  tuturor  problemelor  majore  ale  vietii.
Le  trata    cu  superficialitatea  unui   om  profund      care  recunoaste    dedesubturile .
Si  un  meci  de  fotbal       il  privea  cu  detasare  si  fara  patima     asa  cum   de  altfel  privea  viata    careia  ii  era  actor.
Rolul  ii  placea  si  ii  venea   de  minune    dar  avea  momentele  sale  de  intimitate    in  culise    unde  scotea  masca   si  isi  scutura    pudra  de  pe  peruca  .
Atunci  probabil    avea  nevoie  de  prieteni .A  avut-o  pe  Andreea   si  prin  ea  sper  ca  ma  avut  si  pe  mine.  Dar  ratand  marile  intalniri  pe  care  mi  le  propusesem    imi  dau  seama    acum      ca  nu  am  facut  decat   sa  ma  eschivez   participand  in  graba    la    sindrofii  fictive.
Mi-a  fost  teama    de    intalnirea  cu  Absolutul.
Andreea  traita  din  plin ,   si  i-a  ramas  acest  bulgare  de  lumina  ca  un  jar  nestins    din  povestile  cu  zane .
Nevoia  de  prieteni    e  de  fapt  nevoia  de  alb  ,  nevoia  de  zapada  imaculata  la  sfarsit  de  februarie  .

Dr  Cosmin  - Stefan  Georgescu
Franta   28.02. 2016

duminică, 28 februarie 2016

VALENTINE'S DAY - DRAGOBETELE - MARTISORUL

VALENTINE'S   DAY  -  DRAGOBETELE - MARTISORUL

De  la  jumatatea  lunii  februarie  intram  neoficial  in  primavara . Explozia naturii  precede    previziunile  meteo   ca  intr-un   tautologic  inceput al  inceputurilor.
Cele  3 ritualuri  toate  culte in  esenta  lor   au  cazut  in derizoriul  economiei  de  piata. Dragostea  e  facila . E  prezenta  pe  tarabe  nici  nu  e  cazul  sa  o  negociezi  deoarece  preturile   sunt  sub  limita  bunului  simt .
Daca  te  gandesti  ca  Sfantul  Valentin   a  celebrat  casatorii interzise  in  perioada  razboaielor  romane  facand  tinerii  sa  ramana  la  vatra  iar  Dragobetele  fiul  frumoasei  Dochia   a  raspandit  iubirea  in  neamul  romanesc  inpanzindu-l   cu  fiori  de  dragoste  sacra..
Martisorul   fir  alb  si  rosu   este  micul  zeu  Marte  intr-o  varianta   post - belica   antrenand  simplul  conflic  pasional   intre  primavara  si  iarna   cu  castigul   premeditat  al  celei din  intai .
Prilejul  de  iubire  sunt  deci  la  tot  pasul   ca  sa  nu  mai  vorbim  de  apropiata zi  muncitoreasca   de  8 Martie   amestec  de  iubire  pentru  mame  ,  sotii  si in  general   tot  ce  e  feminin  drag.
Intr-un  astfel  de  iures   festivist  e  greu  sa  te  imbolnavesti   si  e  extrem de  obositor.
Ce iti  ramane  e    sa  reflectezi  asupra  propiei  tale  singuratati   si  eventual   asupra  unui  pact  de  neagresiune   cu  un  suflet  pereche.
DR COSMIN  STEFAN  GEORGESCU
25. 02.2016 FRANTA