Promoția 1990 a Colegiului Național Ion Maiorescu din Giurgiu

               PROMOTIA 1990

 a Colegiului National Ion Maiorescu din Giurgiu

Incep printr-o mea cupla.În 25 de ani nu am făcut mai nimic.Am încercat, am eșuat, am încrcat din nou.

Este datul firii.Primii 25 de ani sunt de încercări, elanul unui intelectual nu poate fi de cât  unul fragmentat de propriile remușcări, iluzii, frustrări, idiosincrazii.

Dar nu sunt aici pentru a vorbi despre mine.Trebuie să vorbim despre altii asa cum si despre noi se va vorbii la persoana a treia.Prin urmare, intră în scenă shakspeariană personajele victoriene.......

Măștile, vă rog!

Bufonul sunt eu.Regele Lear nu e prin preajmă.Deci orice comentariu îmi e permis.Vă rog  chicotiți, aplaudați sau luați academicile figuri îmbufnate.

Doamna Dirigintă Eugenia Vulcan

Ne-a dus la teatru într-o vreme în care toat lumea își juca prost rolul vieții.

Ne-a învățat să fim reali, să fim noi înșine.

Nici nu mai știu anagrama materiei domniei sale UTLM-utilaj, tehnic, lucru mecanic

Nu.........

U-de la Urbi et Orbi

T- de la Terentius

L-Laura lui Petrarca

M- Mademoiselles d Avignon

Doamna Profesoară Paula Dincă

Biologia e știința vieții și trebuia să fie predată de o doamnă nemuritoare.Gâze și oameni, vegetații luxuriante și cromozomi helicali toate au luminat un Univers feeric.Știam că voi fi medic cândva dar nu știam cum.Cu doamna profesoară am aflat know-how-ul.

La Olimpiada Națională de la Râmnicu- Vâlcea alături de prietenul meu chirurgul plastician.

Dan Calotă am întrezărit că lumea poate fi frumoasă fără intervenția omului –dar omul nu poate fi frumos fără Natură.

Doamna Profesoară Ilariana Enache

Economia politică

Cât de departe de încorsetarea de termeni am mers cu o doamnă profesoară

-o adevărată Miss Univers blocată într-o scară insalubră ce amintea de Edmondo de Amicis....

Domunul Profesor Luca Gogontea

Economie Politică

Profesionistul.Unui adevărat scotch pedagogic –combinând umorul cu inutilitatea demonstrată a unui sistem economic.

Domnul Profesor Vicențiu Georgescu

M-a învățat să citesc- fiindcă de scris nu știu nici acum.

Mi-a dat moștenire Biblioteca întocmai Morarului ce i-a lăsat Mezinului un Motan cu care îl va îndupleca pe Marchiz.

Doamna Profesoară Gabriela Razi

Geometria pe hârtie înseamnă reducerea spațiului la nefirescul planului.

Nu am fost de acord.

Bașca lipsa de talent.

Doamna Profesoară Cornelia Radu

Cel care a descoperit  structura inelară a bazinetului a avut un vis cu un șarpe ce își înghițea coada.Câtă inspirație .....De atunci visez mereu.

Doamna Profesoară Maria Manda

Doamna Dirigintă începând  cu clasa a X-a.Matematică până la pauză.Cu tabla neștearsă pentru a continua următoarea oră.Eu adept al curățeniei eram dispus să șterg totul, cu un burete.Diplomat am făcut asta doar în mintea mea.

Doamna Profesoară Mihaela Georgescu

Totul în limba franceză.Micul Prinț exilat pe o insulă Francofonă.După 25 de ani aveam să-i multumesc în sfârșit în public, în franceză.

Je vous remercie,Madame!

Domnul Profesor Dumitru Manda

Ne-a învățat Principiul lui Huygens al propagării undelor.Dai cu bâta în baltă și totul se propagă.Atenție, nu vorbi dacă ai apa la gât.

Domnul Profesor Dumitru Manolescu

M-a inclus în echipa de baschet a liceului.Întotdeauna într-o echipă cineva trebuie să dea mingile.

Domnul Profesor Nicolae Ilinca

Am fost în Expediție în Apuseni pe         Muntele Găina la Târgul de Fete dar era în inventar.

Domnul Victor Ciobanu

Ne-a Învățat istoria într-o vreme în car alții o făceau.Bine spunea Napoleaon.,,Ce șansă să ai 20 de ani la Revoluție,, Noi am avut cu 2 mai puțin.

Doamna Profesoară Dana Căpățână

Dacă Shakespeare a scris aceste  rânduri vă dați seama cât de mult a însemnat ora de engleză pentru mine.

Iar dacă am fost distribuit în rolul Bufonului vă dați seama cât am progresat.

Domnului Profesor Mircea Bulboacă

Întocmai lui Nichita Stănescu am avut nevoie de 2 profesori de limba română fiindcă eu sunt corigent și poliglot de limbă română.O știu de 7 ori........

Domnul Profesor Marian Stavarache

Socrate într-unSacou de velur plimbându-se printre bănci o întreabă pe Andreea Boiangiu care citea pe sub bancă la Biologie

-Ce citești Andreea?

-Crossing-overul

 întrebarea și răspunsul

Imi aduc aminte de o poezie a lui Sorescu.

Luna întreabă Pământul în perioada Genezei:

-Ce faci?

-O anemomă

-îmm....Fleacuri de-ale bărbaților.....

În clasă rourile s-au inversat.Savanta e ea.

Reiau dialogul:

-Ce citești?

-Crossing-overul

-O să îl și faci cândva..

Doamna Profesoară Silvica Marinescu

Directoare adjunctă adevărată.Carmen Deleanu din Declarație de Dragoste și din ,,Liceenii,,- frumoasă și afobilă.

Domnul Director Ion Dincă

Domnule Director, unde sunt cataloagele de altădată?

De ce sunt atât de goale?

De ce au atâtea spații libere, fără nume, fără note?

Nu le-am completat la timp?S-au șters?S-au uitat?

Nu îmi răspundeți acum.

Peste 25 de ani..........

Povestea Fericirii

Povestea Fericirii

        Era odată într-o țară îndepărtată un om foarte fericit. De altfel el spunea că e cel mai fericit de pe Pământ, că nu a plâns și nu a suferit niciodată.

         El locuia singur într-o colibă și nimeni nu știa nimic despre viața lui. Oamenii veneau la el doar să se minuneze de fericirea lui și oarecum să se întremeze și ei în ceasurile de cumpănă.

         Cei mai mulți spuneau despre el că e nebun. Câțiva îl considerau zeu sau oricum un spirit coborât din Cer, chiar un Sfânt al Fericirii care ar putea întemeia o religie ce și-ar găsi mulți adepți.

         Pelerinii încercau să-l descoasă pe omul ce era destul de în vârstă ca să nu fi avut nici o nefericire. Unii erau de părere că el și-a pierdut memoria, iar alții că bravează doar această stare de fericire.

         Dar ce făcea zilnic uncheșul ? Bea apă de izvor, mânca din bunătățile pe care i le ofera natura, iar pe toți oamenii îi primea cu drag.

         Se bucura de umbra unui copac în zilele toride și de razele Lunii în nopțile senine.

         Chiar dacă nu avea voce strălucită, cânta refrene pe care le auzise din bătrâni și triluri pe care le slobozeau păsările printre ramuri.

         Oamenii răi spuneau că el e fericit fiindcă nu are soție și copii care să-i necăjească zilele. El le răspundea că orice lucru care nu i s-a întâmplat i-ar fi putut aduce o fericire mai mare.

         „Chiar și boala ?” l-a întrebat un filozof.

         „Chiar și moartea” - a răspuns el zâmbind.

Cosmin Ștefan Georgescu

Zeița Pădurii

Zeița Pădurii

         Se povestește că într-o țară îndepărtată, al cărui nume nu-l mai cunoaște nimeni dar despre care toți știu că era o țară cu multe păduri, trăia un tăietor de lemne. Evident, casa lui era în mijlocul unei păduri cu copaci falnici. Omul tăia în fiecare zi un copac pentru a-l duce la târg și a-și lua în schimbul banilor primiți pe el, cele de trebuință. Era singur și prin urmare nu cheltuia mult. Și-ar fi dorit și el o femeie care să-i aducă mulți copii dar cum poți să convingi pe cineva să vină în mijlocul unei păduri.

         Într-o zi omul nostru, fie a întârziat cu târguielile, fie ziua se scurtase fiind toamnă, cert e că bărbatul se rătăci în pădurea care îi era atât de dragă. Înzestrat cu securea sa, începu să taie la disperare vlăstarii care îi aținteau calea. Deodată, în puterea înserării, îi ieși în cale o femeie diafan de frumoasă.

         -Ce faci pădurarule ? De ce tai viitoarea ta recoltă ? Nu te găndești că peste ani nu ai să ai ce să mai duci la târg ?

         -Ba bine că nu! Eu vreau să ajung acasă înainte de a se ivi noaptea.

         De abia după ce rosti aceste cuvinte pădurarul își dădu seama cu cine vorbește. Fără îndoială trebuia să fie o zână deoarece nici o femeie nu se încumeta singură pe aceste meleaguri.

         -Am să îți arăt eu drumul! Știu unde este casa ta…

         Pădurarul intră în joc. Nu o întrebă pe frumoasă nici cum o cheamă, nici de unde vine și nici măcar cum de știe unde e casa lui. O urmă cu un fel de atracție pe care numai vânătorul o simte către căprioara pe care nu se încumetă să o sacrifice. Nu după mult timp, într-un luminiș, se ivi casa pădurarului. E drept, scăpăra luna, dar asta conta mai puțin.

         -Rămâi aici! – imploră pădurarul ființa nemaiîntâlnită.

         Zâna a acceptat și după ce au mâncat din merindele târguite s-au desfătat într-un pat mare și odihnitor făcut din lemn masiv din această pădure.

         Zeița a hotărât să nu mai plece din casa pădurarului și să cânte mereu la ceas de seară ca el să găsească drumul de întoarcere. Vocea zânei era de privighetoare și numai sonoritatea mai puternică îl făcea pe pădurar să nu se îndrepte spre alte luminișuri unde cântau păsările.

         Peste nouă luni de la cele întâmlpate, zeița îi aduse un prunc de care pădurarul era tare mândru. Din când în când își mai aducea aminte de faptul că a vrut să taie lăstarii și mereu când își vedea copilul se gândea că nimic nu e mai important decât să-i îngrijești pe cei care vor reprezenta viața viitoare.

Cosmin Ștefan Georgescu

Olarul și perechea de palme

Olarul și perechea de palme

         Un olar făcea din lut cele mai frumoase oale. Lumea venea și le cumpăra minunându-se de ele.

         Un om bogat a venit odată și i-a zis olarului: „Am să-ți cumpăr toate oalele pe care le faci dar să mă lași să îți văd meșteșugul”.

         „Cu dragă inimă” i-a răspuns olarul fără să se teamă că i-ar putea fura taina. Imediat s-a pus pe lucru, a amestecat lutul cu puțină apă până a obținut o pastă lipicioasă. Apoi a început să o modeleze cu degetele sale crăpate de atâta muncă.

         Când forma era gata i-a dat o pereche de palme.

         „De ce faci asta ?” a țipat bogătașul.

         „Ca să rămână forma cât timp veți folosi această oală”.

         „Dar e lutul meu pe care ți-l plătesc atât de scump” - a răcnit bogatul. Și fără să mai aștepte un răspuns din partea umilului olar i-a tras o pereche de palme peste față. A luat oala și fără a-i mai arunca un ban a plecat îmbufnat.

         Olarul cu obrajii aprinși a îngăimat: „Nu mă pot supăra pe perechea aceasta de palme. Și eu tot lut sunt”.

Cosmin Ștefan Georgescu

Frumoasa care nu știa cum o cheamă

Frumoasa care nu știa cum o cheamă

         Era odată o fată atât de frumoasă cu părul mătăsos și galben ca spicul grâului, cu umerii rotunzi ca merele, sâni pârguiți și picioare zvelte.

         Când tinerii veneau să o pețească și o întrebau cum o cheamă ea răspundea mereu altfel: Maria, Ioana, Elena. Terminându-se numele de fete își dădea nume de flori sau de fructe, de anotimpuri și țări sau de emoții și pasiuni.

         Tinerii care se lăudau că au cucerit-o se certau când ajungeau să îi rostească numele deoarece fiecare spunea că a iubit pe altcineva.

         Adevărul e că oamenii se ciondăneau în zadar. Ei iubeau ceva anume din viața lor și numele era normal să fie altul. Iar fata frumoasă cu o sumedenie de nume probabil mai există și astăzi din moment ce oamenii se îndrăgostesc de ea.

Cosmin Ștefan Georgescu

Domnul Profesor Universitar Ion Oltean, somitate a Agronomiei și Entomologiei românești în vizită la Giurgiu

Domnul Profesor Universitar Ion Oltean, somitate a Agronomiei și Entomologiei românești în vizită la Giurgiu

        Domnul profesor Ion Oltean a venit la Giurgiu pentru a superviza din punct de vedere academic, ca reprezentant al Ministerului Învățământului, sesiunea de bacalaureat din toamnă. Dar nu numai în această calitate l-am descoperit. Ci în aceea de om. M-a sunat deoarece vizionase o emisiune tv în care promovam renașterea culturală a Giurgiului prin intermediul învățământului, pledam pentru un învățământ unidisciplinar făcut din dragoste de carte. Ne-am plimbat prin Parcul Alei, prin pădurea Bălănoaia, prin comuna Stănești vizitând natura verde a Giurgiului și a împrejurimilor sale. La fiecare pas îmi detalia mersul armonios al unei gâze pe care o încadra cu pasiunea unui colecționar de fluturi din romanele lui Jules Verne. Am aflat că are doi copii medici, o fată și un băiat, și o soție, Lia, medic de familie. Fata, Andrada, din această toamnă, predă diabetologie la Universitatea din Cluj la catedra reputatului profesor Hâncu. Băiatul, Sebastian, este atașat de pediatrie.

        Domnul profesor Ion Oltean este coautor al unor tratate de entomologie și al unor cărți de strictă specialitate privind combaterea ecologică a dăunătorilor. A reușit prin tehnici simple, aproape preistorice, dar având la bază cunoștințe ce depășesc secolul nostru și ne aruncă în viitoarele ere ale microscopiei și tehnologiei de înaltă performanță. Cum să ne explicăm altfel că domnia sa reușește cu ajutorul unei foițe adezive să prindă masculii unei singure specii atrași de feromonii femelei sintetizați în laborator ? Nici o insectă benefică cum ar fi albina, nu este prinsă în această capcană. Și celelalte specii parazite sunt lăsate în pace pentru a nu strica un echilibru de milenii. Este suficient să scoatem din nișa ei o insectă, ca alta potențial mai dăunătoare să-i ia locul. Cartoane și lemne spongioase mult mai penetrabile decât scoarța copacului sunt aduse ca momeală pentru toate insectele xilofage. Circuitul de ascensionare pe trunchiul pomilor fructiferi este întrerupt din benzi colante. Deoarece o anumită culoare le place insectelor care atacă cireșele și anume culoare galbenă – ținte false încărcate în pigment icteric le atrag la infinit din vârful pomului care rămâne roditor.

        Dar nu numai pentru aceasta vreau să-i mulțumesc domnului profesor Ion Oltean, venind de la Universitatea din Cluj tocmai la noi aici, în Câmpia extremă la înfrățirea cu Dunărea. Vreau să-i mulțumesc pentru faptul că la Stănești a avut răbdare să vorbească vreme de câteva ore cu o fetiță, Cristina, care la nici zece ani își etala diplomele, medaliile și răsfoia și citea din revista literară a Școlii Academician Marin Voiculescu în care publicase.

        Domnul profesor a făcut o analiză psihologică și stilistică deopotrivă a desenelor pe care Cristina le expusese în revistă. Ghiocelul cu două corole, nemaiîntâlnit în natură, denotă profunda dragoste cu care fetița este înconjurată de cei dragi, iubire pe care și ea o răsfrânge amplificat.

        Domnul profesor a reușit să dea un suflu de încredere și voință crescândă candidaților la sesiunea din toamnă a bacalaureatului din județul Giurgiu. Este unul dintre motivele pentru care rata de promovabilitate aproape s-a triplat față de toamna trecută și s-a apropiat simțitor față de cea a anului acesta a Bucureștiului. Copiii nu au mai privit examenul ca pe o tenebra ci ca o treaptă de urcat spre un viitor al lor și numai al lor. Cum poți să-i sensibilizezi mai mult pe tineri decât spunându-le că examenul de bacalaureat înseamnă în traducere din limba franceză examenul de maturitate al vieții lor, proba hotărâtoare a unui destin ce se dorește prolific. Fără îndoială un rol enorm l-a avut propriul lor efort, abnegația familiei ce le-a stat aproape și profesorii ce le-au fost dascăli de anvon științific și spiritual.

        Domnul profesor Ion Oltean mi-a trimis un colet cu cărți: despre insecte, despre piramide, despre Turnul Eiffel, toate gofrate și brocate în cărți de mare ținută artistică și enciclopedică. Îi mulțumesc pentru cel mai frumos cadou al vieții mele, prietenia cu un intelectual rasat cu care m-am plimbat pe străzile Giurgiului până mult după miezul nopții și cu care în final derulam pe ecranul ordinatorului imagini de la licențe, masterate, doctorate, stagii în țară și în străinătate, toate cu niște tineri silitori cărora domnul profesor le-a fost nu numai mentor ci și naș de cununie, semn că împlinirea științifică trebuie să poarte pecetea divină.

        Domnul profesor a plecat din Giurgiu, dar nu s-a îndepărtat niciodată de urbea pe care a cunoscut-o prima dată în septembrie 2015. Am avut onoarea să-i fiu ghid. Acum domnia sa îmi poartă spiritual pașii prin gândul marilor savanți și filozofi ai lumii trimițându-mi în fiecare dimineață câte un panseu. Mă roagă să-i dau replica cu gândurile mele, ca la tenis. L-au impresionat cele două cărți pe care i le-am oferit: Sfaturi pe care nu i le-aș da nimănui și Aforisme – Made in Giurgiu. Domnul profesor mi-a făcut chiar propunerea pe care am acceptat-o cu mare satisfacție de a scrie o carte: Replici personale din Giurgiu la marile reflecții ale omenirii.

        Pentru mine domnul profesor Ion Oltean a fost ceea ce pentru Andrei Pleșu sau Gabriel Liceanu a fost Constantin Noica. Peripatetismul domniei sale m-a purtat în lumi pe care nu le cunoșteam și care îmi erau deschise: entomologia, bionica, genetica speciilor.

        Noica le reproșa discipolilor săi că nu știu elina și germană suficient de bine pentru a-i citi pe clasici în original. Mie, domnul profesor Ion Oltean nu mi-a reproșat nimic dar m-a lăsat cu o discreție de ardelean că lumea nu începe și nu se sfârșește acolo unde cred eu.

        Spre deosebire de Noica, nu m-a așteptat la Păltiniș, într-un loc al recluziunii forțate, ci a venit la mine acasă. Mi-a bătut în geam ca un Înger al Bunei Vestiri. A avut forța să plece la fel de evanescent cum translucidă îi fusese venirea. Ca orice mare savant, știe să se retragă la timp înainte de a dărui totul. Discipolului nu trebuie să-i dai decât fărâma de lumină care să-i amintească traseul, calea, marea inițiere. Și a mai fost ceva. Când l-am cunoscut pe profesorul Ion Oltean aveam aproape 44 de ani, adică trecuseră cei 20 de ani obligatorii pentru ca Robinson să se întâlnească cu un alt om pe o insulă. Ai nevoie de timp ca să pregătești marea întâlnire, observa Andrei Pleșu. Mie, Dumnezeu mi-a dat acestă răgaz și mi-a încununat așteptarea.

        Domnul profesor Ion Oltean e un copil mare. O insectă ce se metamorfozează mereu spre stadii larvare, dornic de hrană spirituală, dar pe care nu o metabolizează pentru sine ci o trimite prin mii de pori și canalicule spre alții. E un licurici, un luminofor, un purtător de lumină. Aripile sale sunt deschise întotdeauna spre răsărit. Zboară împotriva rotației pământului menținând ziua neasfințită. Prin domnia sa entomologia a pătruns în specia umană îmbogățind-o și detronând-o întrucâtva de pe un soclu prea sus situat de la Darwin încoace.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu, 23 septembrie 2015