Tică Lumânare48 - Trubadurul Cetății Giurgiu - Concert aniversar

Tică Lumânare48 – Trubadurul Cetății Giurgiu

Concert aniversar, 27 iulie 2015, Cafeneaua Artiștilor, Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu

        S-a spus de Diogene că ar fi un Socrate nebun. Sora mea Mădălina, profesoară de chimie în Olanda, mi-a mărturisit, aproape cu o credință tainică: „Dumnezeu nu te-a înzestrat cu darul de a cânta la chitară că nu ai mai fi făcut medicină”. Trăiesc prin urmare prin Tică. E un transfer spiritual. El îmi cântă dorurile, îmi plânge lacrimile, îmi hohotește homeric râsul. Și nu sunt singurul care i-a încredințat sentimentele proprii. Săli din întreaga țară oferă acest cec în alb, pe deplin justificat, trubadurului de la Dunăre, vestitorul de primăvară eternă, itinerantului fără de cuib, neobositului fără de loc. Aceasta este soarta artistului total, lovinescian. Trăiește pe drum, mănâncă în bistro-uri (taverne mici a căror etimologie este slavă, însemnând „repede”, adică o formă de fast-food medieval).

        Tică a clădit o școală de folk în Giurgiu ale cărei tinere vlăstare încep să se maturizeze și să prindă voce și culoare. A fondat un club de turism cu care a călătorit prin munții țării, învățându-i pe copii și pe tineri cât de frumos e să cânți și să reciți la un foc de tabără și să campezi în tine însuți. Bivoacul era patrula nocturnă ce veghea spiritele de uneltirile bigoților și nihiliștilor. A practicat artele marțiale de unde a învățat să aștepte mai întâi lovitura, să o pareze la timp și abia apoi să atace. Are un frate minunat care îl însoțește pe scenă și o mamă prezentă discret în public, aproape la fel de discret cum tata îl așteaptă acasă. O adevărată „rugă pentru părinți” rostită ceas de ceas.

        Tică are forța să treacă peste toate vitregiile vieții, pe care le transpune în acorduri muzicale și versuri tăioase, comice sau romantice, fiind un cant-autor veritabil de genul acelora pe care i-a întâlnit la Năvodari în seara de adio a cenaclului „Totuși, iubirea” al marelui poet Adrian Păunescu.

        Tică Lumânare este ceea ce ar trebui să fim cu toții, ambasadorul orașului nostru, heraldul cetății, purtătorul angelic al Bunei Vestiri. E deajuns să-i deschidem poarta sufletului și el ne va încânta cu arta lui sacrificială, biet lampagiu, candelă aprinsă a propriei sale trăiri.

        Tică ne oferă cea mai scumpă formă de materie disipată în energie: lumina. Prin fotonii ei să ne cufundăm, să îi aruncăm deasupra capetelor noastre ca pe niște fulgi de omăt stelar, să ne primenim  cu transparența lor astrală, să ne iubim fără de vină, să sperăm mai mult decât nefericiții lui Dante, să cântăm împreună refrenul tuturor melodiilor. Tică face parte din acei artiști care au toată sala de partea lor. Nu există cârcotași la reprezentațiile sale deoarece invitațiile au un caracter personal, fiecare își are loja lui pe care o știe, o stăpânește prin cultura intrinsecă și o respectă ca pe o veche tradiție. E un mod de a savura arta. E o formă de a îl respecta pe cel de pe scenă care este actor în piesele domnului regizor Remus Găină (atunci când nu îi e cavaler de onoare), invitat în emisiuni culturale unde operatorii îi fredonează șlagărele.

        Tică are dincolo de prietenia colectivă și harul prieteniei individuale. Despre aceasta din urmă e o pudoare să vorbești, iar despre prima e o demagogie. Cum și una și alta – la prietenii mă refer – îi vin de minune, mă feresc să le apreciez. Vă spun doar atât, dacă sunteți oameni de suflet, sunteți implicit prieteni ai lui Tică - inițial, într-o sferă globală, dar sinceră și nealterată. Vă conjur să încercați mai mult.

Cosmin Ștefan Georgescu