Istoria unei clipe

Istoria unei clipe

Recenzia unei expoziții de pictură, imprimerie textilă, sculptură în metal

(Autorul mulțumește doamnei profesoare Elena Cioclu pentru coordonarea științifică a textului)

        Ce e o clipă în viața unui om ? Mai puțin de o secundă. Etimologic vine de la „clipire”. Momentul insesizabil al închiderii pleoapelor, un adevărat tic al privirii care face imaginea mai limpede. Doamnele profesoare Petra Șerbănescu și Elena Cioclu tocmai acest moment au reușit să-l surprindă în expoziția de la finele lunii iulie de la Galeriile de Artă Silvia Grosu-Jelescu de lângă Turnul cu Ceas din Giurgiu.

        Mistica înseamnă închiderea ochilor pentru a vedea divinul. Clipirea face același lucru. Învățați să ținem mereu ochii deschiși, să fim vigilenți pentru a ne securiza viața, ne ratăm adevăratul destin lăuntric, acela de visător. Probabil că și animalele visează, dar numai noi suntem capabili să ne deslușim visul pe simeză, pe marmură sculptată, pe oțel încrustat, pe muzică reverberată sau pe hârtie scrisă.

Nu Freud este acela care a decriptat oniricul. Orfeu a făcut-o cu mult înaintea lui. Orice artist e un visător fără pereche care își anulează propria viață de dragul irealității.

        Don Quijote a apărut relativ târziu în peisajul artei: pe la 1600. Deși emblematic, nu e original. Înaintea lui mii și mii de alți cavaleri rătăcitori și-au jertfit viața de dragul visului.

În picturile expuse la Galeria din Giurgiu întâlnim orașul așa cum a fost el cândva, într-o amintire ce ne apaține fără a o cunoaște și pe care o tulburăm cu privirea noastră.

        Surorile Bădălău, adevărate domnișoare din Avignon, vin cu virginitatea ingeniozității lor să ne expună pe pânză imagini ale unui Giurgiu atât de recent încât devine bulversant de familiar.

        Pictorul ecuadorian Mauri Virtanen ne-a făcut onoarea să devină membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Giurgiu, filiana județului Giurgiu condusă de doamna Petra Șerbănescu. Pictorul a fost medaliat la concursul Open Doors, organizat la Giurgiu de către doamna profesoară Elena Cioclu căruia i-a fost și primul curator spiritual. Acest pictor venit din zonele calde ale lumii nu va uita că aici, în Giurgiu, doamna profesoară Elena Cioclu i-a deschis prima expoziție și implicit drumul spre consacrare. Încrederea acordată la Giurgiu a primit confirmare națională, pictorul Mauri Virtanen fiind astăzi unul din cei mai buni acuareliști ai țării sale pe care o reprezintă cu delicatețe grafică și stil personal. La Galeriile Silvia Grosu-Jelescu pot fi admirate acum trei acuarele ale pictorului într-o tehnică deloc apoasă, ci una plină de pigment aproape nedizolvat în lacrima din căușul sărat al pleoapelor.

Tot din filiala județeană a Artiștilor Plastici face parte și pictorița din București, Ema Alexandrescu, artistă cu multiple participări naționale și internaționale. În istoria unei clipe, doamna Ema Alexandrescu stilizează creații în ulei ce zugrăvesc orașul Giurgiu, frumusețea Dunării în acorduri cromatice fin meșteșugite, invitându-ne să descifrăm printre tușele culorilor, clădiri specifice târgului de altădată sau ambarcațiuni ce se profilează pe albastrul Dunării. E semn că Giurgiu nu are granițe ci doar repere culturale. Această breaslă a artiștilor înmugurită de tinerețe și înflorită de maturitate aduce privitorilor avizați obiectul adorației lor.

        Doamna profesoară Elena Cioclu redă în două înfățișări ale Ateneului Nicolae Bălănescu chipul unei fațade renovate, dar în același timp, purtând efigia anilor. Pentru a exprima această ambivalență, artista apelează la Zeul Chronos, care trimițându-i-l pe Ariel, stârnește o furtună ce creează în prim-planul canbasului un turbion cromatic.

        Doamna Petra Șerbănescu transcede Giurgiu de odinioară cu atâta plasticitate și rafinament încât ai impresia că nimic nu s-a schimbat și că trăsura te așteaptă la scară.

        Giurgiu de altădată e Giurgiu de acum. Asta vor să ne spună creatoarele de frumos. Nimic nu se pierde dacă memoria afectivă e prezentă. Toată istoria nu e decât o clipă, o strângere de pleoape, un efort de focalizare retiniană, o trecere din eu în id și ego. Suntem atât de eterni pe măsura memoriilor ce le avem. Măsura veșniciei noastre este arta, deoarece ea niciodată nu s-a supus clipei. Pentru artist clipa nu este ce a fost sau ce va fi ci un perpetuum existențial.

Imprimeuri textile reprezentând Turnul cu Ceas, realizate de Diana Ghencea, fostă elevă a doamnei profesoare Elena Cioclu și absolventă a Universității Naționale de Arte, amintind de cergile maramureșene, își așteaptă vizitatorii străini să le întrebe de cucerirea otomană și de Pacea de la Adrianopol.

Elena Pavelescu, fostă elevă a școlii de Arte Plastice Victor Carpis din Giurgiu și absolventa Universității Naționale de Arte, designer vestimentar, realizează prin intermediul artei digitale Turnul Ceasornicului și Ateneul Nicolae Bălănescu, repere ale arhitecturii orașului, creații pline de dinamism prin utilizarea elementelor de limbaj plastic.

Corina Zăbavă, o altă absolventă a Școlii de Arte Plastice din Giurgiu, studentă anul trei design vestimentar la Universitatea Națională de Arte, ne înfățișează picturi acrilice care cu multă sensibilitate ne dezvăluie frumusețea orașului de altădată.

Vlad Mosor, format la Școala de Arte giurgiuveană, în prezent student anul doi la Pedagogia Artei la Universitatea Națională de Arte, prezintă o pictură în culori acrilice, liceul Ion Maiorescu de altădată reușind prin paleta cromatică utilizată să ne transpună în epoca acelor timpuri.

Uniunea Artiștilor Plastici, sucursala Giurgiu, își propune să promoveze oameni talentați, iubitori ai artei, care au reprezentarea estetică doar un hobby și nu o profesie, cum este doamna profesoară de matematică Petronela Toma cu participări locale și internaționale pe tema artă, matematică, fractali. În această expoziție, domnia sa are o pictură intitulată „Rugăciune” realizată în tehnica mixtă acuarelă cu pastel în care surprinde cu mult lirism subiectul ales și atmosfera romantică.

Tot ca hobby, inginerul Petrișor Stoenescu ne demonstrează corelația dintre inginerie și artă prin realizarea unor forme spațiale frumos modelate din inox, un ansamblu de elemente componente a unor fântâni arteziene în care se îmbină precizia inginerului cu esteticul artistului.

Sculpturile în metal amintesc de fântânile arteziene din marile capitale ale lumii. Într-un deșert străbătut de Moise, astfel de repere hidratante sunt bine venite.

Biblioteca județeană I.A. Bassarabescu din Giurgiu condusă de domnul Dan Mucenic și-a adus contribuția artistică printr-o grafică de excepție a afișelor de prezentare a acestui eveniment cultural. Domnul director s-a arătat deschis să găzduiască în foaierul și în sălile bibliotecii, aceste picturi și sculpturi, reprezentări fără text dar pline de grai ce-și găsesc locul printre cărți de multe ori lipsite de imagine. Îmi aduc aminte de vremea lui Dante și a lui Boccacio în care pictori renumiți de talia lui Sandro Botticelli însoțeau fiecare pagină a divinelor cărți realizând adevărate stampe încât nu se știa ce valorează mai mult: desenul sau scrisul.

Cred cu nesaț că artele se îmbină între ele și că Dumnezeu ne-a dat înzestrări diferite pentru a le uni sub pecetea unică a destinului creator al întregii umanități.

Transferul de generații înseamnă expunerea simultană a pânzelor realizate de doamnele profesoare și de discipolii pe care i-au format. La un moment dat privitorul nu mai face diferența dintre maiestru și inițiat și acesta este drumul de la așteptare la consacrare, de la șevalet la simeză.

Giurgiu este prezentat în culori, uneori palide și estompate, cu o veritabilă patină a trecutului ca în picturile semnate de doamna Elena Cioclu, alteori este viu și efervescent cu imagini mărite cu lupa ca de un filatelist ce amplifică prea mult prim-planul sacrificând ambientalul inutil – viziunea doamnei Petra Șerbănescu.

Surorile Bădălău folosesc inexpresivitatea aurorală, totipotentă și germinativă, semn că nu și-au definit încă maniera picturală, îndrăgind toate tehnicile și expresiile figurative. În înfățișări aproape idilice și bucolice, contrastând cu urbanismul reprezentat, ele aduc profunda dovadă a măiestriei lor prin ceea ce se numește anularea perspectivei. Unghiul de fugă nu poate fi găsit. El este unul interior. Ca să-l descoperi trebuie să intri în tine așa cum în vechime Zeul nu putea fi găsit decât coborând treptele abrupte ale Templului.

Cosmin Ștefan Georgescu