Doctor de suflete: Fata de rouă din Josselin

FATA DE ROUĂ DIN JOSSELIN

Într-o gradină a Castelului Josselin în fiecare dimineață din picăturile de rouă de pe flori se trezea o fată nespus de frumoasă . Îi plăcea să se scalde în potirul altei flori și să se îmbete cu aroma ei. Fata era nespus de frumoasă și toate gâzele o curtau.

Ea însă nu era din neamul lor și deși le zâmbea și le vorbea frumos nu le promitea nimic.

Pe parcursul zilei fata călatorea pe zefir , și alizeu de-a lungul câmpiilor roditoare și prin livezi pline de fructe parfumate. Se minuna de câte pot face împreuna omul cu munca și cu pământul cu puterea pe care i-a conferit-o Dumnezeu.

Peste tot pe unde cădea rouă ea avea surate - dar nici una nu era dedicată și frumoasă ca ea.

Mergea la ele în vizită și le invita la ea la Josselin să le arate Castelul ridicat în Bretagnia cu un mileniu înainte de Prinț ce se numea evident Josselin.

În afară de micile gâze Fata de Rouă era curtată și de Zeul Lunii . El apărea în fiecare noapte - uneori ascuns sub o perdea de nori – alteori cuprins de iubire și de dor . Săgeta Cerul întunecat dându-i lumină și limpezime.

,, Fată de Rouă ,, îți voi da toate Stelele, norii îți voi fi crai iar eu te voi purta peste Atlantic .

Dar Fata de Rouă surâdea doar în fața acestor promisiuni ale Zeului Lunii. E era îndragostită de Soare și de câte ori îl vedea începea să cânte cu o voce cristalină , și să zboare spre el cu aripile ei diafane.

Părinții Fetei de Rouă îi spuseseră de nenumarate ori că Zeul Lunii e protectorul lor - și că datorită sufletului lui rece au venit ei pe lume câtă vreme Soarele îi usucă și îi omoră fară de urmă..

Dar Fata era îndragostita de Soare, și pace.

Când iubești nu poți avea ochi decât pentru ce îți încântă sufletul.

În fiecare zi Zeița se înalță tot mai sus spre Soare . Aripile ei erau tot mai arse și mai însângerate dar ea nu se lăsa așteptând o nouă zi pentru a cuceri înalțimile.

Speriat de ce se întâmplă cu cea pe care o crease și de care se îndrăgostise - Zeul Lunii coborî din nou lângă floarea ce o adăpostea în somn pe frumoasa prințesă.

,, Nu sunt un vis , sunt aievea , Dulce Făptură!

Te rog , dacă nu mă poți iubi pe mine cel care încerc să te apăr de Răul Lumii măcar evită înălțimile ..

Soarele e bun doar de la distanță - el încălzește făpturile și le ține în viață - dar vai de acelea ce năzuiesc să-l atingă . Câtă vreme eu pot coborî pană la tine, te pot îmbrațisa fară a îți face vreun rău..,,

Fata de Rouă se trezi din somn și glasui:

,, - Știu Prinț al Lunii că fară de tine, nu aș fi venit eu pe lume..

Tu ne primenești seva în fiecare noapte înstelată.

Și ziua când ești departe de noi - dai viață altor făpturi de rouă în jumătatea cealaltă a Pământului – afată în noapte.Dar eu sunt îndragostită de Soare . Cu aripile arse mă înalț spre el. Chair dacă trupul îmi va rămâne ca o singură aripă voi zvâcni din el și voi ajunge la Soare..

Prințul Lunii s-a îndepărtat. Și-a dat seama că puterea lui de făurire nu reușea să creeze și dragostea. Aceasta era din altă plămadă.

Și Fata de Rouă a pornit în dimineața următoare mai încrezătoare ca oricând.

A zburat trecând de norii pufoși , a intrat în substraturile reci și apoi în cele fierbinți care înconjură Pământul . A ajuns într-un sfârșit lipsită de aripi și plină de cenușă pe trupul istovit în preajma mărețului Soare.

Nimic din frumusețea și candoarea ei de pe Pământ nu mai rămăsese. De emoție îi dispăruse și vocea ei catifelată care știa să cânte atât de frumos.

Când a vazut-o Soarele a crezut că este un fulg de funingine care se formează frecvent în atmosferă sa încinsă și a îndepărtat-o cu un suflu fierbinte .