Povestea Fericirii
Era odată într-o țară îndepărtată un om foarte fericit. De
altfel el spunea că e cel mai fericit de pe Pământ, că nu a plâns și nu a
suferit niciodată.
El locuia singur într-o colibă și
nimeni nu știa nimic despre viața lui. Oamenii veneau la el doar să se minuneze
de fericirea lui și oarecum să se întremeze și ei în ceasurile de cumpănă.
Cei mai mulți spuneau despre el că e
nebun. Câțiva îl considerau zeu sau oricum un spirit coborât din Cer, chiar un
Sfânt al Fericirii care ar putea întemeia o religie ce și-ar găsi mulți adepți.
Pelerinii încercau să-l descoasă pe
omul ce era destul de în vârstă ca să nu fi avut nici o nefericire. Unii erau
de părere că el și-a pierdut memoria, iar alții că bravează doar această stare
de fericire.
Dar ce făcea zilnic uncheșul ? Bea apă
de izvor, mânca din bunătățile pe care i le ofera natura, iar pe toți oamenii
îi primea cu drag.
Se bucura de umbra unui copac în zilele
toride și de razele Lunii în nopțile senine.
Chiar dacă nu avea voce strălucită,
cânta refrene pe care le auzise din bătrâni și triluri pe care le slobozeau
păsările printre ramuri.
Oamenii răi spuneau că el e fericit fiindcă
nu are soție și copii care să-i necăjească zilele. El le răspundea că orice
lucru care nu i s-a întâmplat i-ar fi putut aduce o fericire mai mare.
„Chiar și boala ?” l-a întrebat un
filozof.
„Chiar și moartea” - a răspuns el
zâmbind.
Cosmin
Ștefan Georgescu
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu