Giurgiu și filmul

Giurgiu și filmul

        Caravana Filmului Românesc a poposit timp de trei zile ale lunii iulie în orașul Giurgiu pentru proiecții în aer liber, pe un ecran amplasat pe explanada Teatrului Tudor Vianu. Serile mi-au amintit de burgurile germane în care convivii gustă spirit și artă. Filmul românesc are multe de spus și de arătat. În ultimii ani tinerii regizori români au primit importante distincții internaționale. Filmul de dinainte de Revoluție a fost lipsit de șansa ieșirii peste hotare, cu mici excepții. Acum el este redescoperit ca un film de artă, istoric și memorialistic. Actorii sunt colosali. Interpretează roluri antologice. Replicile lor sunt puse pe prima pagină a ziarelor, pe geamul bibliotecilor personale și ca sonerie la telefonul mobil. Prin urmare discutăm de o memorie colectivă cu veleități artistice. Voi comenta cele trei filme rulate în Giurgiu, făcând la rândul meu o propunere pentru alte trei filme ce se vor vizionate: „Marele singuratic”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Adela” și îmi permit să-l adaug și pe al patrulea – „Codin”. Dar să revenim la ce am văzut…

        În primul rând, o piațetă culturală înțesată de cinefili.

În al doilea rând, o liniște de catedrală urmărind desfășurarea inocentă sau tumultuasă a pericolelor.

În al treilea rând, dorința de revenire. Giurgiu este într-o efervescență culturală a cărei ebuliție nu poate decât să ne încânte și să ne dea șanse incredibile de împlinire spirituală.

Actorul și sălbaticii (1975) – film în care Toma Caragiu îl întruchipează pe Constantin Tănase într-o derulare cascadată a faptelor, combinând comedia cu istoria. Viața e tragică și de aceea trebuie cuprinsă într-un hohot de râs. În pofida interdicțiilor de tot felul, teatrul trebuie să zâmbească. Dictatorii vin pe scenă în chip de Moș-Crăciun și aduc puști în dar – copiii de mici sunt învățați cu armele de foc. Întocmai lui Ciaplin care nu s-a ferit să-l întruchipeze pe cel ce voia să conducă despotic lumea, Toma Caragiu, folosind textul unui martir evreu, aduce pe scenă inocența paradisiacă în plin infern belicos.

Scenele de familie alternează cu cele profesionale demonstrând vulnerabilitatea geniului în viața domestică. Întocmai lui Moliere, actorul moare pe scenă, punându-și mâna la inimă, organonul artei lui.

Secretul lui Bahus – comedie spumoasă cu vin șampanizat, contrafăcut de Ștefan Mihăilescu Brăila, supranumit de prieteni, Bahus. Dacă zeul roman aducea noblețea viilor, șeful debitului de alcool botează cu apă nobilul emul al strugurilor. Încurcătura de situații e totală, lumea e cosmopolită și coruptă, dar în acest amestec de comic și grotesc, lumea se simte bine fiind mai degrabă o formă de revoltă împotriva unui regim ce ne păcălea pe toți.

Buletin de București – Mircea Diaconu și Catrinel Dumitrescu sunt eroii shakespearieni al unui București topit de căldură în care un taximetrist și o studentă, fac nuntă de dragul actelor, o mezalianță sub auspiciile Oficiului Stării Civile. Înainte vreme, ca să cumperi o pâine sau să ai un post în capitală, îți trebuia buletin de București. Cei doi se căsătoresc din acest motiv dar se îndrăgostesc din altul. Sunt puri, inocenți, nevinovați, iar noaptea de miere petrecută împreună, supravegheați din camera alăturată de socrii, îi determină să rămână uniți pentru tot restul vieții.

Farsa devine împlinire iar simpla bravadă de taximetrist grăbit, se transformă în împăciuitoare așteptare erotică. Lumea actelor nu poate sacrifica sentimentele, iar birocrația devine simplă butaforie de care iubirea nu poate face caz.

Cosmin Ștefan Georgescu