Doctorul de suflete
Icterul
Icterul provine etimologic din termenul
grecesc pentru "galben" și îl întâlnim cu aceeași conotație în literatura
anglo-saxonă sub forma de jaudice. Popular i se spune gălbează=îngălbenire.
La început, icterul este întâlnit la
nivelul sclerelor (albul ochilor) datorită concentrației mari de elastină la
acest nivel ce are capacitatea de a reține bilirubina, pigmentul galben ce dă
caracteristica esențială a sindromului.
Tot de la început se colorează în galben
intens și urina (cantitate mare de urinobilirogen).
Ulterior, întreg tegumentul și mucoasele
(suprafețele ce tapetează cavitățile corpului) devin galbene. Diagnosticul e
mai greu de pus la pacienții cu tegument închis la culoare, în caz de edem
(prezența de apă în țesuturi) și în caz de pareză sau ischemii – când o zonă a
corpului este slab sau deloc irigată cu sânge.
Icterul se datorează unei cantități
crescute de bilirubină în sânge: peste 2,5-3 mg/dl sânge. În mod normal,
bilirubina are valori sub 1 mg/dl sânge și nu induce icter.
Mecanismul fiziologic al sintezei
bilirubinei constă în distrucția splenică a hematiilor îmbătrânite și în
metabolizarea hepatică a produsului lor toxic, hemul. Acesta are un rol vital
conținând în centrul său fierul, necesar transportului de oxigen spre țesuturi.
Dar odată ce este eliberat din celula roșie, hemul devine toxic și cade în
sarcina ficatului să îl împacheteze într-un acid glucuronic și să îl excrete în
intestin sub formă de bilă. Orice distrucție exagerată a celulelor roșii duce
la icter. Procesul se numește hemoliză și este întâlnit cel mai frecvent în
incompatibilitatea transfuzionărilor (sânge nepotrivit primitorului).
Talasemia este o altă cauză și ea
denumită ,,boala valurilor de mare,, datorită prezenței ei în bazinul
mediteraneean, se datorează existenței hemoglobinei fetale în celulele roșii
ale adultului. Acestea vor avea un timp de viață inferior celui normal de 120
de zile. Excesul de bilirubină care nu se poate excreta intestinal, se
regăsește în sânge, producând icterul.
O altă cauză de icter o reprezintă suferința
hepatică (hepatita, ciroza), în care ficatul numai are capacitatea de a
metaboliza cantitățile mari de bilirubină produse de organism.
Singurul icter fiziologic (normal) este
acela al nou-născutului și se datorează distrucției premature a celulelor roșii
datorită prezenței hemoglobinei fetale, precum și unor influențe progesteronice
exercitate de laptele matern. Această stare nu se tratează și nu contraindică
alăptarea. Un icter patologic al nou-născutului este întâlnit la nou-născutul
prematur, la cel talasemic sau mai ales în caz de incompatibilitate Rh a
părinților – situații în care hemoliza intensă poate duce la kern icterus
(icter nuclear). Această situație constă în fixarea bilirubinei pe nucleii
bazali ai creierului, extrem de bogați în lipide – consecința fiind deficitul
de dezvoltare cerebrală sau chiar decesul. Terapia constă în iradierea
corporală cu ultraviolete pentru distrugerea bilirubinei. Ochii copilului
trebuie acoperiți pentru a fi protejați de efectele nefaste ale
ultravioletelor.
Diagnosticul diferențial al icterului se
face cu carotenemia, care constă în îngălbenirea spre portocaliu a tegumentului
datorită consumului intens de legume și fructe bogate în caroten (pigmentul
portocaliu precursor al vitaminei A). Carotenemia nu implică sclerele și
mucoasele, iar bilirubinemia normală exclude orice stare patologică.
În icter se indică efectuarea ecografiei hepatobiliare
pentru a exclude icterul biliar obstructiv, litiazic ("piatra la fiere"), sau
o tumoare obstructivă a ficatului sau a căilor biliare – terapia fiind aici
chirurgicală.
Testele virale pun diagnosticul de hepatită virală,
iar electroforeza hemoglobinei confirmă talasemia (care impune și sfat genetic).
Icterul trebuie confirmat și tratat de medic fiind, cu
excepția fiziologic, o situație patologică a organismului ce necesită o
amendare promptă și uneori susținută.
Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu