CANCERUL OVARIAN
Nu știu cine a lansat cancerul pe lume. Cred că e
invenția oamenilor. Goana după tot – am grăbit celulele. Proliferarea lor
haotică reproduce ritmul vieții noastre moderne. În loc de coșuri cu legume –
coșuri cu E-uri. Cele mai multe vitamine nu le mai luăm din natură, ci din
farmacii. În loc de meditație transcedentală – stres cotidian.
În mod paradoxal, e suferința femeilor caste, acelea care duc o viață fără
profanare sexuală. Mecanismul – femeia pe parcursul a celor 40 de ani de viață
fertilă, are, înmulțind cu 12 – 480 de cicluri menstruale, tot atâtea ovulații
(plecări zdruncinate ale ovulului din “cuibarul de oua”) și ulterior refaceri ce presupun proliferări
celulare ce uneori pot lua forme aberante, declanșând cancerul.
Dacă la bărbat mecanismul plecării spermatozoizilor, este unul pasiv –
milioane ce celule căzând spontan, fără efort în lichidul tubilon seminifer –
la femei întâlnim lunar ... dureros al desprinderii unui ou dintr-o matcă bine
asamblată. Și de cele mai multe ori efortul acesta e brutal. Ovulul se
risipește in van, pierzându-se prin vagin. Spermia rar il penetrează –
raportându-ne la sutele de încercări lunare ale organismului feminin, de a
procrea.
Natura pedepsește – explicabil- absența instinctului matern, care pune în
pericol specia. Femeile nulipare care nu au avut sarcini și prin extensie, nici
lactație, confruntându-se lunar cu ruperi și refaceri ovariene, sunt predispuse
cancerului. Ovarele acestor femei sunt ca un gherghef și e înădit la nesfârsit.
Mitul Penelopei.
Sarcina și lactația întrerup această permanentă stare de rupere și
refacere. Secreția de estrogen si progesteron în perioada de sarcină și
lactație anulează secreția mai înaltă hipofizare de FSH (hormon foliculo –
stimulator) și LH (hormon uternizant) care anulează ciclurile menstruale lunare
și ovulația.
Echivalentul de timp - Maimutele antropoide – om
Privind alăptarea, impune hrănirea copilului la sân, până la vârsta de
patru ani, ceea ce nici o mamă nu face. Psihologii aduc în discuție riscul
dependenței psihice a copilului față de mamă și viceversa.
Oncologii proclamă profilaxia neoplasmului mamar și ovarian. Cele două
cancere se previn prin același mecanism – dar au și antagonice. Punctez aici
altă similaritate. Una genetica: BRCA (Breast Cancer) genele mutante 1 și 2. Gena
mutantă 1, fiind mai agresivă. Laboratoarele performante în domeniul geneticii
efectuează curent astfel de screening-uri. BRCA e unul din puținele
screening-uri duble – vizând simultan doua cancere: Sân (principal) și Ovarian (secundar).
Ecografia Transvaginală – prin plasarea transductorului foarte aproape de
ovar și endometru poate depista cele doua cancere. Este tot un screening.
Cancerul ovarian este exemplul tipic de cancer ce necesită screening: formele inițiale sunt
curabile, iar cele evoluate sunt fatale. Încă se caută frecvența optimă cu care
trebuie efectuate screening-urile existente. Neoplasmul ovarian afectează
femeile din decada 60 – 70 de ani. O vârstă relativ înaintată, situată in media
de longevitate. Altfel spus, femeile nu mai mor de infarct miocardic sau
accident cerebral, ci de cancer ovarian. În SUA, cancerul ovarian este
principalul neoplasm ginecologic fatal. În țări în care testul
Babeș-Papanicolau nu își are încă răspândirea demografica dorită (ca la noi) –
cancerul de col uterin (cu decese la 40 – 50 de ani), ecranează decesele prin
cancer ovarian (decada 60 – 70 de ani). Când vom scapa de cancerul cervical,
vom cădea în plasa celui ovarian – cu cine în zadar se luptă și America.
O altă profilaxie a cancerului ovarian, ce arunca însă umbrele altor
riscuri (tromboză venoasă, patologie hepatică) este reprezentată de
contraceptivele orale, care prin conținutul lor estro-progesteronic anulează
secreția hipofizară de FSH și LH, inducând silențium ovarian. De punctat că
terapia hormonală de substituție post-menopauză – în general estrogenică și cu
doze inferioare celor din contraceptive
– crește riscul de cancer ovarian. Explicația? Anularea FSH – LH nu mai e un obiectiv.
În condițiile suprimării naturale, iar hormonii de substituție nu fac decât să
stimuleze un ovar care în sfârșit ajunsese la relaxare. Odată instalat cancerul
ovarian – care în marea lui majoritate e de tip epitelial, are avantajul
descuamării rapide. Epiteliul e un strat celular extern, de diafan supus
exfolierii. Celulele neoplazice migrează în plină cavitate peritoneală – femeia
având dezavantajul (neexistent la bărbat) al comunicării directe a tubei falopiene
cu peritoneul. Acele franjuri care învelesc ovarul în partea terminală a tubei,
sunt perdele ușor de trecut de celulele ovariene maligne.
Prin natura lui, cancerul ovarian este incipient metastazat peritoneal. Ori
dacă ne gândim că peritoneul tapetează aproape toate organele digestive
abdominale și pelviene, parțial rinichii și vezica urinară, uterul – ne facem o
idee asupra invaziei Blitzkrieg.
Punctez și forme pediatrice – din fericire, rare, dar spectaculoase.
Pubertatea precoce, menometroragiile (sângerări vaginale abundente legate sau
nu de ciclul menstrual), amenoree (absența menstruației și a ovulației) se pot
datora unor tumori conjunctive (mezenchimale) ovariene secretante de hormoni
sexuali feminini (estrogen, progesteron) sau masculin (testosteronul) – in
acest ultim caz, întâlnim virilizarea (masculinizarea) fetei sau adolescentei
și cu principala acuză estetica hirsutismul (pilozitate în exces). Menționez că
la vârsta de 60 – 70 de ani cand apar cel mai frecvent cancerele ovariene, ele
se manifestă prin fenomene compresie: cronice –
dispepsie (tulburare de digestie),
constipație, disconfort pelvin, perturbarea orarului micțiunii și defecației.
Ochiul avizat al medicului de familie – primul ce întâlnește pacienta – dar
și campaniile de promovare a cunoștințelor medicale ce pot salva viața, prin
mass-media și prin asociațiile de pacienți, vom sesiza din timp cât mai multe
cazuri ale acestui flagel.
Lupta cu cancerul ovarian a început. Faptul că nu acceptăm boala, că o
sesizăm cât mai devreme, că avem prin chirurgia oncologică (ooforectomie, amexectomie,
histerectomie, omentectomie – în traducere estomparea ovarelor, tubelor, uter,
peritomeu) și prin chimioterapie (cisplatina), repere vindectoare, putem sa ne
considerăm Esculapi într-o cetate în care zeițelor le putem amâna jertfa.
DR. COSMIN STEFAN GEORGESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu