sâmbătă, 18 aprilie 2015

Cocoșelul de tablă


      Cocoșelul de tablă - Cronica de teatru 26 aprilie 2014 - Sala Mare de Festivități a Centrului Cultural Ion Vinea din Giurgiu Primăvara Culturală Giurgiuveană - Piesa de teatru - Cocoșelul de tablă - sala plină, geamurile deschise ca toată suflarea să respire teatrul. Piesa în două acte, jucată de actori amatori, e interpretată profesionist. De altfel aceasta este cheia spectacolului. Pare o comedie ușoară, în realitate este drama teatrului contemporan. Cine mai are nevoie de teatru ? Piesa gândită și pusă în scenă de domnul Mihai Răboj ne amintește de Pirandello într-o oglindă inversă. Dacă la dramaturgul italian cele șase personaje își caută autorul, în piesa giurgiuveană regizorul aleargă după actori. Castingul e hollywoodian, de la comic la grotesc nu e decât un pas, toți cei care se perindă la probe nu au nici o legătură cu teatrul (într-un joc de cuvinte gustat de public, nu au nici un autobuz care să-i aducă în incinta teatrului). Femeia de serviciu, cu o mănușă galbenă în mână, ține mătura, iar cealaltă mână este liberă, fără mănușă, semnul unui arlechin, jumătate alb, jumătate negru, fantastic și real în același timp. Ea învață o actriță debutantă cum să recite cu patos fabula Omul și maimuța de Geo Dumitrescu, pe care starleta o luase de pe internet. Se dezvăluie astfel sursa facilă și necărturărească a repertoriului teatral din ziua de azi. Deși femeia de serviciu e atinsă de aripa Thaliei, ea vrea să rămână sub auspiciile Hygienei. De făcut curat e imperios în fiecare zi, câtă vreme în rol nu e decât un capriciu. Triplarea salariului, păstrarea în organigrama teatrului în funcția de femeie de serviciu și mai ales luarea câinelui personal în turnee sunt trei puncte decisive în noul contract de muncă. Teatrul nu trebuie să te despartă de un post sigur, de un venit decent și de cei dragi din familie (fie și necuvântătoare). Motivul hamletian, piesa în piesă, e fundamental pentru definirea teatrului. Se apelează la Caragiale ca model al dramaturgului român. Schița "Tren de plăcere devine dialogată și scenică. Cuplul merge la Sinaia, cu copil și "grand-maman" este atât de simpatic prin ridicolul unei relații decadente și prin acceptarea fățișă a unei relații extraconjugale de dragul unei odihne de weekend încât stârnește râsul publicului, făcându-l să uite de tristețea anterioară provocată de angoasele rampei. Hohote de râs a stârnit personajul cu ochelari rotunzi, cu lentile groase, cu păr creț, sâsâit, cu o dicție intreruptă la fiecare silabă de macroglosie - semn că teatrul reflectă inutilitatea cuvintelor. Aspirantul la eternitatea clipei teatrale se dorește filmat de un aparat improvizat dintr-un carton rulat, a cărui baterie se termină repede după primele declamații la fel de nereușite ca ale lui Demostene în fața mării. Frumoasa secretară de regie este o avocată ce nu a reușit încă să intre în barou și care în alt joc de cuvinte schimbă bara orizontală a pledoariei din sala de judecată cu cea verticală a unui bar, încă decent, restrâns la nuanța artistică. Nu s-a apelat decât la comicul de situații și de limbaj, la cel al costumelor și al mimicii, dar nu la cel al numelui personajelor, atât de întâlnit la Caragiale.

Ca legătura cu publicul să fie totală, regizorul, domnul Mihai Răboj, a stat în ultimul rând al sălii (lângă mine), fapt ce mi-a permis, ca unui seismograf, să-i decelez toate pulsațiile unei emoții a reușitei. Actorii vin tot din public amestecând personajele cu amatorii de artă. De altfel, cum spunea Mircea Cărtărescu, preluând ideea operei deschise, Umberto Eco - Jumătate din carte o face autorul, jumătate cititorul. La această piesă s-a lăsat chiar un procent mai mare publicului care a aplaudat copios. O silfidă blondă, eminentă în materie de teatru, întocmai profesorului George Banu de la Sorbona, explică toată tărășenia, ea fiind autoarea dificilului text. Regizorul e surprins, cade la propriu pe spate când motto-ul de tip laitmotiv vagnerian e dezvăluit de tânăra autoare: numele unui sedativ într-o cabalică citire inversă. Totul e bine când se termină cu bine, regizorul face nunta cu secretara ca în Beaumarcais, iar absurdul de tip ionescian primește aplauzele finale.

Păreri la cald:
Alexandru Vladu - viceprimar: "Avem copii talentați de la Olimpiada Națională de Muzică desfășurată la Giurgiu, grupurile de dansatori, sportivii de la diferite ramuri, până la explozia florală a Primăverii Culturale giurgiuvene. Giurgiu are viitor".
Mugurel Roșu: "Teatrul Ion Vinea are pe ce se baza. Îmi aduc aminte de Tică Lumânare care întocmai acestor tineri a avut succes în teatru venind oarecum din afara lui".
Mihai Răboj (desfăcând o șampanie): "Copii, fiți atenți, acesta e sunetul succesului!"
Virgil Pețanca: "Avem în cadrul Centrului Cultural Ion Vinea trei echipe de teatru. Emulația s-a văzut în această seară. Reprezentanți ai celor trei trupe au fost prezenți în această seară. Trupa domnului Mihai Răboj pe scenă, celelalte în public. Remus Găină, actorul cu ochelari cu lentile groase, dacă o ține tot așa, va ajunge la valoarea lui Bendeac”.

În loc de încheiere aș vrea să observ că au fost trei rânduri de cortine întocmai celor trei rânduri de pleoape pe care le au cămilele, fiecare prin ridicare devoala un ego mai profund: unul al Regizorului, altul al Actorilor și un altul al Măriei Sale, Publicul.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu