marți, 5 august 2014

Falsa alimentație

      Actul banal și plăcut de a mânca presupune în realitate un fin proces de reglare. Nu mâncăm oricând, nu ne oprim la întâmplare din mâncat, iar reluarea alimentelor și prelucrarea lor în tractul digestiv nu sunt fenomene trecătoare.


      Natura, deși pare spontană, are la bază o cibernetică complexă. Creierul, care controlează toată viața noastră se ocupă evident și de alimentație. Nimeni nu poate trăi fără să mănânce, prin urmare discutăm de un proces vital. Creierul își va lua partea leului. Se va ocupa masiv de coordonarea tractului digestiv. Creierul știe că noi vom mânca înainte ca noi să începem efectiv să consumăm alimentul. Simplul gând la un aliment, fanteziile alimentare, de cele mai multe ori induse de foame (vezi fetița cu chibriturile a lui Anderson, care rebegită de frig și înfometată își închipuia o tavă cu o gâscă umplută cu portocale), declanșează secrețiile digestive.



Ne lasă gura apă, ceea ce înseamnă că salivăm. Stimularea secreției salivare este realizată de nervi, coordonați de impulsurile creierului, care la rândul ei a fost excitată alimentar de gândul la un anumit aliment, vederea sau aroma lui. Există și o glumă în care o pereche de îndrăgostiți trec prin fața unui restaurant și ea exclamă: Ce frumos miroase! Partenerul galant îi răspunde imediat: Dacă vrei mai trecem o dată.
      Nu numai cavitatea bucală răspunde prompt prin secreție salivară în această fază denumită cefalică (a capului) sau mentală, a actului alimentar. Același lucru se întâmplă și în stomac, intestin, ficat, pancreas, unde fiecare organ își eliberează produsele de secreție cu rol în dizolvarea nutrienților pentru a putea fi apoi absorbiți în sânge.


      O să mă întrebați de ce creierul se lasă păcălit ? Putem să nu mai mâncăm iar aceste secreții au fost eliberate în zadar. Din câte știm, natura nu lucrează în gol. Explicația e simplă, creierul preferă să piardă niște secreții decât să piardă alimentele în condițiile în care am mânca. Odată intrate în canalul digestiv, alimentele trebuie prompt supuse mecanismelor de triturare (sfărâmare cu dinții), îmbibare cu salivă, malaxare (amestecare în stomac), desfăcute de ,,veninul,, enzimelor pancreatice, emulsifiate de ,,detergentul,, biliar, rupte în bucăți de enzimele elitice ale intestinului subțire.


      Dacă toate aceste substanțe nu ar fi secretate din timp, înainte ca alimentele să ajungă la locul de acțiune al acestor stimulatori ai reacțiilor, alimentele s-ar pierde, evacuându-se așa cum au fost administrate.
      În general e normal ca atunci când te gândești la un produs alimentar, când îl vezi, când îl adulmeci și în mod clar când îl guști, să îl și mănânci. În plus ar trebui să mâncăm la ore fixe. Ceasul nostru biologic lucrează. Întocmai câinelui din experimentele lui Pavlov, când vom vedea becul aprins sau când vom auzi clopoțelul sunând vom saliva chiar dacă nu ni s-a servit masa.




 De ce ? Deoarece s-a format un reflex condiționat suprapus pe unul necondiționat.



      Reflexul necondiționat este secreția digestivă (salivară, gastrică, intestinală) declanșată de consumul alimentelor.
      Reflexul condiționat (dobândit) este declanșat de asocierea alimentului cu un stimul non alimentar (becul aprins, clopoțelul care sună). Se creează o memorie adaptativă. Tresărim chimic la stimuli neutri, non alimentari, dar care prin asocierea cu oferirea alimentelor au căpătat valoare de simbol, adevărate fetișuri alimentare.


      Evident nu o să vă propun să nu mai vizitați mezelării (se spune că mezelăria este parfumeria gurmanzilor), să nu mai intrați în cofetării sau să nu mai citiți cărți de bucate. Nu mai vorbesc că există și posturi de televiziune gastronomice, site-uri de profil, accesați-le, urmăriți-le, vizionați-le, vizitați-le, dar să aveți la îndemână un colț de covrig pe care să-l mestecați, altfel secrețiile digestive la unii dintre voi secretate din abundență, cu cât sunteți mai romantici și mai fanteziști culinar, s-ar putea să erodeze mucoasele digestive, să vă producă ulcere, gastrice, duodenite, ulcere digestive.


       Să nu uităm guma de mestecat. Ce face ea ? Imită actul de a mânca, dar o face numai la nivel masticator. Stomacul, intestinele, sunt păcălite minute sau chiar ore în șir că va ajunge ceva și la ele. Lucrul acesta nu se întâmplă. Ele cu fidelitate își secretă produsele. Uneori mecanismele sunt în cascadă. Secreția acidului clorhidric în stomac este urmată de activarea pepsinogenului la pepsină, o enzimă care desface proteinele. Negăsind în cavitatea stomacului nici un fel de carne consumată, pepsina va mânca propria carne a stomacului lizându-i și distrugându-i mucoasa apoi submucoasa musculară și adventicea - toate cele patru straturi care alcătuiesc stomacul de la interior spre exterior. În final stomacul se va găuri ca o minge de fotbal. Nu am nimic cu gumele de mestecat. Unele dintre ele previn cariile. Mecanismul e simplu: dacă sunt consumate imediat după ce mâncăm, creează în gură un pH alcalin care nu este prielnic enzimelor eliberate de bacterii care ar fi erodat smalțul dentar. Dar mult mai eficientă este periuța și pasta de dinți.


      E drept că de multe ori nu le aveți la îndemână. Luați însă asupra voastră o mică borsetă care să le conțină. Retrăgeți-vă câteva minute într-o baie și curățați-vă dantura. Nu uitați să faceți același lucru cu limba și cu mucoasa din interiorul obrajilor și cu gingiile, atât arcada exterioară cât și cea interioară. Dacă periați doar dinții rămân foarte multe bacterii în recesurile (pungile) pe care le formează obrajii cu arcadele dentare, în spațiul de sub limbă sau pe suprafața acesteia. Lucrurile acestea nu prea se învață la școală iar când ajungem la stomatolog de multe ori este prea târziu.


      Spălatul pe dinți și aș adăuga eu, al întregii cavități bucale, vă creează o respirație proaspătă. Lucrul acesta va fi menținut de o apă de gură cu care vă veți clăti timp de câteva minute după ce v-ați spălat cavitatea bucală. Căutați în special apă de gură neiritante, fără alcool, cu cât mai puține substanțe chimice de sinteză. Există ape de gură din plante medicinale cum există și paste de dinți din mușețel, salvie, eucalipt, precum și bogat în propolis, argilă, bicarbonat de sodiu, sare marină, oceanică sau de lacuri.


      Ce v-am spus eu e numai un început. Treptat vom intra cu batiscaful nostru imaginar, un adevărat Calipso a lui Gusteau în zonele prea puțin explorate ale tubului nostru digestiv. E o lume minunată, plină de mistere, la fel de fascinantă ca și adâncul oceanelor.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
05.08.2014

Un comentariu:

  1. Si care este problema in cazul in care nu exista nicio senzatie de pofta, se simte stomacul gol, dar la orice ne-am gandi nu ne provoaca acea dorinta de a manca?

    RăspundețiȘtergere