miercuri, 20 august 2014

Pediculoza (Păduchii)

      Păduchii, denumiți științific pediculi, fac parte din categoria artropodelor - insecte cu picioare articulate. Sunt paraziți adică au nevoie de o gazdă de pe urma căreia profită fără să-i ofere nimic în schimb.


      Păduchii de cap, spaima copilăriei, sunt mai frecvent la fetițe decât la băieți, factorul de risc fiind părul lung. Parazitul se localizează cu predilecție la emergența firului de păr, zona de ieșire din pielea capului (scalpul). Firul de păr este un lung cilindru de celule moarte, uscate, cornificate, fapt ce explică de ce tăierea lui nu produce durere. În schimb tracționarea, smulgerea firelor de păr este foarte dureroasă deoarece în rădăcina firelor de păr, situată în profunzimea pielii, celulele sunt vii și au receptori de durere.
      Păduchele se localizează spre pielea capului deoarece acolo găsește material nutritiv pentru a se dezvolta. Produșii corporali ai parazitului sunt alergogeni declanșând o iritație a pielii capului manifestată prin prurit (mâncărime), pacientul răspunzând prin scărpinat (grataj), fapt ce produce leziuni, cicatrici.



      Păduchele se localizează în special pe pielea occipitală - partea posterioară a craniului situată deasupra cefei. O explicație ar fi că aici părul e mai des, parazitul fiind mai ferit, iar țesutul gras subcutanat e mai abundent fapt ce creează un mediu de dezvoltare propice.
      Leziunile se văd cu ochiul liber prin îndepărtarea cu mâna a firelor de păr: placarde roșii cu descuamații și cruste, cu piodermite (infecții purulente melicerice - ca mierea) datorită stafilocociilor și streptocociilor secundare leziunilor de scărpinare.
      Părul se lipește pe aceste răni și cruste creând o zonă diversă ca aspect și grade de patogenicitate.
      Parazitul se transmite foarte ușor de la o persoană la alte și atenție! are tropism (atracție) pentru pielea sănătoasă. Nu e mai puțin adevărat că focarele sunt reprezentate de zone cu lipsă de igienă, cu suprapopulație, cămine, internate, mediu de promiscuitate.
      Soluția este tunderea părului sau spălarea lui frecventă și pieptănarea cu pieptene des.




      Lindinii - ouăle păduchilor - sunt ca niște mici picături de ouă, sidefii, operculate, agățate de firul de păr. Și ele trebuie îndepărtate fiindcă vor da naștere viitorilor adulți.
      Recomand spălarea cu apă și oțet deoarece acidul acetic este cheratinolitic desfăcând crustele. Se poate aplica și soluția de acid acetic, dar e bine ca ea să fie îndepărtate în scurt timp deoarece este iritantă pentru piele.
      Tratamente de succes se fac cu soluții pe bază de hexaclor ciclohexan aplicate câteva ore și apoi îndepărtate prin spălare cu apă și săpun.
      Pudrele și cremele antibiotice pe bază de bacitracină și neomicină sunt necesare în caz de suprainfecții bacteriene stafilococice.
      Dacă eczematizare e intensă și pacientul prezintă placarde roșii pruriginoase (plăci mari care produc mâncărime) recomand prednisolon (30 mg) - pe cale orală timp de câteva zile, creme cu dermatocorticoizi - aplicații locale și antihistaminice (antialergice) pe cale orală de tipul loratadinei (10 mg/zi). Atenție, antihistaminicul induce somnolență, motiv pentru care este indicat să fie administrat seara și ulterior să nu se conducă mijloace de transport sau să nu se manevreze aparatură cu risc de accident.


      O soluție extrem de eficientă și netoxică o reprezintă administrarea vaselinei care este un ulei mineral care înăbușă parazitul axfixiindu-l. Păduchele respiră prin pori situați pe toată suprafața lui corporală.
      Ca variantă există păduchele de corp întâlnit la vagabonzi, cerșetori, nomazi, oameni care trăiesc în condiții de promiscuitate. Este boala războaielor și a tranșeelor. Se localizează în special pe spate între omoplați unde scărpinatul este aproape imposibil. Știe parazitul ce loc de confort își alege. Produce mâncărime și semnele de scărpinat sunt markerul bolii. Pielea trebuie spălată cu apă și săpun și apoi aplicată soluția de hexaclor ciclohexan. Ulterior aceeași spălare energică. Lenjeria de corp și de pat fie se aruncă, fie se fierbe, se spală cu săpun, se calcă.

      Păduchii lați genitali apar pe părul pubian, sunt mari, vizibili cu ochiul liber și se transmit prin contactul direct tegumentar în timpul actului sexual.
      Tratamentul este identic cu al celorlalte forme de pediculoză.
      Închei prin a vă spune că deși nu iese în frunte cum zice proverbul, păduchele trebuie căutat și odată găsit, omorât. Păduchele este un parazit care însoțește peste tot specia umană mai ales în condițiile ei cele mai vitrege atât de bine descrise în ,,Mizerabilii,, de Victor Hugo.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
20.08.2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu