Doctor de suflete: Hrănirea intravenoasă

      Termenul științific este nutriția parenterală. Nutriție înseamnă tot ceea ce este hrănitor pentru corpul nostru și pătrunde din afară, iar parenteral înseamnă pe altă cale decât pe cea intestinală.
Dumnezeu ne-a lăsat gura ca organ de hrănire. Uneori uităm asta și dorim să fim hrăniți pe venă pentru a ne întrema și a ne crea noi forțe. Nu o dată am întâlnit pacienți care mi-au cerut acest lucru. I-am convins cu delicatețe că rutele fiziologice nu pot fi ocolite. În medicină există un principiu. Ceea ce nu poate fi administrat pe cale bucală se va administra injectabil în mușchi și dacă nu poate fi injectat în mușchi se va introduce în venă.
   Tot tractul digestiv, adică întreg canalul alimentar, e viu numai atât timp cât mâncăm. El macină, dizolvă, amestecă și absoarbe alimentele. Dar are grijă ca o parte din munca lui să și-o dedice sieși. Căptușeala lui internă denumită mucoasă, e vie numai prin contactul lui nemijlocit cu alimentele. Altfel se atrofiază și moare. Subțierea peretelui intestinal va duce la traversarea materiilor fecale în sânge și apariția septicemiei. Ne intoxicăm cu propriile produse. Mâncând vom face o barieră de netrecut între reziduurile intestinale și vasele sangvine.
   Consider că e cazul să fac diferența între alimente și nutrienți. Alimentele reprezintă tot ceea ce mâncăm. Nutrienții doar ceea ce e necesar pentru corpul nostru. Nutrienții sunt o submulțime a alimentelor. Faceți acest exercițiu zilnic. Cât din ceea ce mâncați (alimente) sunt nutrienți (alimente utile) ?
Hrănirea pe venă este necesară în anumite condiții.

De exemplu când pacientul nu își poate folosi tractul digestiv pentru a se hrăni:

-comă (stare de inconștiență)
-traumatisme cu afectarea tractului digestiv (dilacerări de stomac, rupturi de intestine)
-ocluzie intestinală (încurcătura de mațe)
-sindromul emetic (vărsătura)
-enterocolita (diareea)
-intoleranța alimentară
-pre și post intervenții chirurgicale
-boli terminale epuizante (cancer)
-refuzul hrănirii bucale (boli psihiatrice severe)
-reveniri după malnutriții severe (cașexie, marasm)

Hrănirea se poate face pe o venă periferică, de cele mai multe ori a antebrațului, la plica cotului, pe fața volară, anterioară, acolo unde se flectează cotul. Și în situații deosebite pe o venă centrală, mult mai mare. Venele centrale sunt de preferința vena subclavie în treimea ei distala laterală și pe locul doi vena jugulară internă.
Ambele vene mari se varsă în atriul drept, camera superioară cardiacă de primire a sângelui venos neoxigenat din tot corpul. Tot acolo se vor vărsa și venele periferice, inclusiv cele ale antebrațului, dar indirect, prin afluarea lor, în vene mai mari.
Vena jugulară internă este situată pe lateralul gâtului, de aici și expresia ,,a jugula,, (a sugruma). Se preferă abordarea (intrarea) în treimea laterală a venei subclavii (situată sub claviculă) pentru a fi cât mai departe de atriul drept și de a nu-l contamina sau atinge în vreun fel.
În hrănirea pe vene periferice, după puncționarea (înțeparea) venei, pe tubul de hrănire se vor introduce principii nutritive în forma lor prelucrată așa cum a rezultat fiziologic, în mod normal, în urma absorbției intestinale.
Carbohidrații (glucidele, zaharurile, dulciurile) sunt introduși sub formă de glucoză (dextroză), proteinele sub formă de amino acizi, iar lipidele (grăsimile) sub formă de acizi grași esențiali. Important este ca acești nutrienți să fie exact calculați pentru necesarul zilnic. Un pacient perfuzat de cele mai multe ori rămâne imobilizat la pat și în afara perfuziei și prin urmare solicitarea sa energetică este minimă. Nu ne punem problema ca un pacient într-o stare gravă, s-ar putea îngrășa prin perfuzii, dar tulburările metabolice rezultate prin calcularea inadecvată a nutrienților pot avea consecințe metabolice severe.

Osmolaritatea unei soluții se definește drept acea concentrație a ei care are capacitatea de a atrage apa pentru dizolvarea optimă a elementelor prezente în ea. Glucoza este principalul factor osmotic dintr-o soluție perfuzabilă. O soluție prea osmolară poate duce la tromboflebită (îngroșarea, înfundarea, inflamația venei). Depunerea de chiag (tromb) e elementul catastrofal într-o astfel de situație. Se recomandă prin urmare dizolvarea corespuzătoare a soluțiilor administrate pe vene periferice astfel încât concentrația lor osmolară să fie sub 1000 miliosmoli/L. Acest fapt creează o limitare a raportului energetic. Uneori, ca să introduci câte calorii ai nevoie și ele sunt date în primul rând de glucide, trebuie să adaugi litri întregi de apă ceea ce e imposibil. Inima deja slăbită a unui pacient imobilizat la pat poate ceda devenind o pompă insuficientă în fața volumului lichidian prea mare pe care îl are de drenat.

În astfel de situații se recurge la hrănirea pe o venă centrală, de preferat vena subclavie. Torentul sangvin venos fiind aici mult mai mare, riscul de înfundare e minimalizat. Se pot administra soluții mult mai concentrate, mult mai osmotice, puternic calorice, fără balastul lichidian aferent. Riscurile hrănirii pe vena subclavie sunt reprezentate de înțeparea pleurei - foița care învelește plămânii și apariția pneumotoraxului (aer în pleura) sau hemotorax (sânge în pleură). Alte riscuri țin de infecțiile venoase care sunt mult mai grave aici, în apropierea inimii și a creierului. Realizarea inserției acului pe vena subclavie e bine să se facă de către un chirurg vascular în sala de operație.
Abordarea venei periferice se poate face la capul patului într-un salon de spital sau chiar acasă la pacient dacă se respectă condițiile igienico-sanitare și tehnica efectuată de un cadru medical instruit și cu experientă în domeniu.

Pentru a preveni riscul tromboflebitei pe venele periferice se recomandă administrarea de heparină (anti trombină III - o substanță care se opune factorului de coagulare denumit trombină care circula prin sânge), hemi-succinat de cortizon (hormon cortico suprarenalian cu efecte anti infamatoare), acizi grași esențiali (omega - din uleiul de pește, ficatul de cod, care au un rol important și în prevenirea insuficienței hepatice indusă de nutriția parenterală).

Modern există și abordarea pe calea unei vene periferice a antebrațului a venei centrale, subclavii sau jugulare, renunțând astfel la protocolul chirurgical.
Dezavantajul este că lucrând oarecum în orb, riscul de înțepare a pleurei e mare. În plus, cateterul lung, instalat de la vena periferică până la vena centrală creează disconfort al membrului superior și poate duce la tromboflebită la acest nivel.
Renunțarea la nutriția parenterală trebuie să se facă repede, de îndată ce hrănirea pe cale bucală este posibilă.
Nutriția parenterală salvează viața dar nu este un substitut permanent al hrănirii fiziologice prin tractul digestiv. În plus, vă asigur, tot ce vă hrănește pe cale venoasă nu are nici un gust.