Jurământul lui Hipocrate

      M-am întrebat de multe ori de ce jurământul lui Hipocrate a rămas valabil până azi, fiind rostit de orice absolvent al unei facultăți de medicină de oriunde din lume.
      Hipocrate este părintele medicinei.

      Medicina nu se putea naște decât în Grecia - țara filozofiei, unde omul are destul timp pentru a se gândi la sine însuși. Țară insulară și portuară - Grecia a însemnat contactul cu oameni veniți de pretutindeni care aduceau știința și înțelepciunea lor. Se spune că multe din principiile grecești ar fi de fapt egiptene.
      Hipocrate este părintele medicinei. Ca și în cazul lui Homer, nu știm dacă opera îi aparține sau este o compilație, o culegere din toți autorii până la el.

      Cert e că Hipocrate a avut mintea și sufletul să închege toată medicina în câteva tratate. Este tulburător că normele lui au rămas valabile până astăzi. Că sunt simptome, semne, fenomene care îi poartă numele, că modul în care el punea diagnosticul e încă în uz. Și a mai făcut ceva Hipocrate, a dedicat medicina zeilor. În deschiderea jurământului, cei care sunt chemați ca martori pentru a asculta cuvintele celui care jură nu sunt simpli muritori, sunt zeii din Olimp: Asklepios - Zeul Medicinei, Hygeea - Zeița Curățeniei, Apollo - Zeul Luminii și Artelor, Panaceea - Zeița Tămăduirilor Universale. Dacă invoci niște nemuritori ai și tu dreptul la nemurire. Medicina se face înălțând capul spre vârful Olimpului care fiind cel mai înalt multe al Greciei e întotdeauna învăluit în nori. Acest nimb i-a dat întotdeauna un aer mitic. Privind spre vârful muntelui privești de fapt spre cer și îți eliberezi mintea și sufletul. Aceasta i se  cere de fapt unui medic.
      După ce a consultat bine bolnavul trebuie să privească spre cer de unde să-și ia toată energia și forța, conștient de faptul că el doar va trata iar zeii vor aduce vindecarea.
      Nicăieri, legătura între medicină și divinitate nu e atât de puternică ca în acest jurământ. Ea va fi preluată la cote religioase de către Sfinții Părinți care ne vor învăța să postim, să ne cultivăm trupul, mintea și sufletul spre bine, să ne ajutăm semenul aflat în suferință.

      Hipocrate e primul și ultimul care afirmă plenar că medicina e artă. Prin urmare, ea se învață de la un maestru, se transmite unui discipol și presupune har.
      Pe vremea lui Hipocrate exista o castă a medicilor, meșteșugul era predat numai în familie sau copiilor celui care te-a învățat.
      Azi medicina e permisă oricui și această democratizare a ei, deși firească, i-a știrbit faima.
      Azi medicul respectă niște algoritmi, există ghiduri de conduită medicală, iar libertatea medicului e frânată de aceste linii directoare.
      Hipocrate spunea că tratăm bolnavi și nu boli și fiecare om e un unicat. Prin urmare în zadar vom cunoaște boala dacă nu vom cunoaște bolnavul. Leacul trebuie individualizat, hotărât pentru fiecare pacient în parte. De aceea medicina e o artă, fiindcă ea iese din șabloane, nu e un pat al lui Procust în care să tai ce iese din matriță.
      Medicina e corespondența dintre ce gândește medicul și ce se potrivește pacientului, dintre boala generală și suferința proprie.
      În jurământul lui Hipocrate e redat mai bine ca oriunde secretul profesional. Medicul nu va spune nimănui ce a văzut și ce a auzit în casa bolnavului. Doctorul este un dohovnic absolut, condamnat la tăcere îndată ce a aflat secretul. Este Regele Midas care va striga în interiorul său secretul ce-l poartă.
      Tot o formă de castitate subliniată de Hipocrate în jurământ este neamestecul în treburile familiei celui bolnava, altfel spus nu ai voie să te îndrăgostești, să pizmuiești sau să judeci pe nimeni din casa în care intri. Faptul că se spune casa în care intri, pune accentul pe o medicină peri-patetică, ambulantă, itinerantă, în care medicul mergea la omul bolnav și nu invers.
      Fiecare casă de om bolnav era un templu în care doctorul se închina zeilor, îi invoca, le aducea drept ofrande propria sa știință și sacrificiul său de fiecare zi.
      Partea care astăzi nu se mai respectă din jurământul lui Hipocrate este interdicția adresată medicului privind administrarea de medicamente sau efectuarea de intervenții chirurgicale care să ducă la lepădare (pierderea sarcinii).

      Biserica, pe bună dreptate, susține și azi acest principiu vital a priorii, condamnând avorturile și întreruperile de sarcină. Evident, excepție fac sarcinile incompatibile cu viața mamei și produsului de concepție precum și cele monstruoase.
      Hipocrate insistă în jurământul său asupra obligației doctorului de a acționa numai spre binele bolnavului. Este un principiu deontologic fundamental în vigoare în toate codurile de procedură medicală.
      Jur la rândul meu să respect aceste principii ale lui Hipocrate - părintele medicinei, sfătuitorul nostru, al medicilor, și călăuzitorul tuturor bolnavilor din toate timpurile spre însănătoșire.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
18.08.2014