Suferințele bolnavilor

      Ca medic mă întreb ce îi aduce pe pacienți la doctor. De cele mai multe ori o suferință. Dacă se confirmă medical această suferință îl transferă pe pacient în sfera bolnavilor. Dar care sunt suferințele pentru care pacientul bate la ușa cabinetului medical. Pe primul loc este durerea. Ea este o senzație greu de suportat, care solicită mărturisirea ei și tratarea. Durerea este un fenomen universal întâlnită la toate speciile vii dotate cu sistem nervos, adică cu acel aparat complex de recepție și integrare a unei informații. Durerea indica întotdeauna un stimul agresiv, nociv asupra organismului și solicită o reacție imediată de îndepărtare a lui. Dacă nu ne-ar avertiza prin durere, stimulul agresor ne-ar putea omorî. Închipuiți-vă un cuțit care intră treptat, treptat în piele, în zona toracică. Cu cât îl simțiți mai devreme cu atât îl veți îndepărta mai din timp și leziunea va fi minimală. Prin urmare vreau să vă spun ca durerea e bună, e chiar binecuvântată, e răul cel mai necesar din cele care ne sunt date. Este mecanismul nostru de alarmă primar împotriva a tot ce ne poate perturba interiorul. Ea creează panica, anxietate, temeri, depresie. Pe lângă rezolvarea ei somatică, adică trupească, trebuie anihilate și consecințele ei psihice, sufletești. Nu uitați că oamenii care au trecut printr-un război îl vor evoca mereu. Cam așa se întâmplă și cu durerea.

      O altă suferință pentru care pacientul vine la medic este o sângerare. Dacă durerea este un simptom, adică ceea ce simte pacientul, sângerarea este un semn, adică ce vede de o potrivă pacientul și medicul. Durerea e subiectivă, ține de subiectivitatea fiecăruia, există scale diferite de percepție a unei aceleiași dureri la indivizi diferiți, câtă vreme sângerarea este obiectivă, universal cuantificabilă. Sângele este exteriorizat, sperie. În mod ancestral știm că el este seva ființei noastre și că fără el vom muri. Chiar este mai acut decât durerea. Dacă durerea e ceva ce primești din exterior, o suferință ce se interiorizează, sângele e ceva ce pierzi și te obligă urgent să te duci la medic înainte de a pierde toți cei 5 litri de sânge.
      Există aici o mare excepție: sângerarea menstruală. De la vârsta de 12-14 ani până la 50 de ani, pe parcursul a 40 de ani de viată fertilă a femeii, ea pierde lunar sânge pe cale genitală. Mecanismul e unul hormonal ciclic de descuamare a mucoasei uterine și de primenire a ei cu o nouă mucoasă. Nu sunt puține cazuri când după 50 de ani, femeia mai sângerează genital. Ea crede că i-a venit din nou ciclul, că a întinerit întru-câtva, fapt ce-i creează o bucurie lăuntrică. Dacă a sângerat vreme de 40 de ani, o sângerare în plus nu poate fi decât o stare de continuitate sau de revigorare. În realitate este exact invers. Poate fi un cancer uterin care prin fiabilitatea lui sângerează. Dragele mele, nu neglijați sângerările genitale la menopauză. Mergeți la medicul ginecolog, faceți un consult cu valve, un test Babeș Papanicolau, care constă în cuamarea celulelor descuamate a colului uterin, efectuați o endoscopie intravaginală (transductorul ,,telefonul cu ultrasunete,, introdus prin vagin v-a arăta anatomia aparatului dumneavoastră genital mult mai exact decât patinarea receptorului pe tegumentul abdomino-pelvin). Efectuați și câteva probe de sânge, hemoleucograma să vedem numărul de celule roșii (sângerarea produce de multe ori anemie), numărul de celule albe (leucocitele pot fi crescute în inflamații sau scăzute în cancere care suprimă imunitatea), sideremia (fierul în sânge scade pe parcursul sângerărilor), PCR (proteina reactivă cu codina indică o afectare profundă în organ când are valori peste 6), CA 125 (un marker al cancerului de ovar).

      O altă suferință este amețeala, starea de slăbiciune generală, de vertij (senzația că totul se învârte în jurul tău). De multe ori este vorba de un deficit de irigație cerebrală cu caracter pasager, un deficit vitaminic, de cele mai multe ori complexul B, spondiloza cervicală cu fenomene compresive pe arterele vertebrale din vecinătate care irigă creierul. Mai grave sunt plăcile de grăsime (ateroamele), care blochează parțial circulația sangvină spre creier, pe arterele carotide situate latero-cervical (pe lateralul gâtului) sau pe ramurile cerebrale desprinse din acestea.
      Putem avea de-a face cu accidente vasculare cerebrale, inițial minore și tranzitorii, cu simptome sub 24 de ore, dar care cu timpul, prin deteriorarea progresivă a arterelor creierului și înfundarea tot mai consistentă cu plăci de grăsime și chiaguri de sânge să ducă la accidente vasculare cerebrale (AVC) dintre cele mai complexe, cu pareze definitive.
      Tumorile cerebrale maligne (canceroase) sunt și ele o cauză de amețeli, dureri de cap, pierdere a stării de conștiență, pareze, convulsii (contracții musculare neregulate declanșate spontan, așa numitele epilepsii tumorale).

      Un grup important de pacienți vine la medic (nu în grup ci individual) fiindcă își imaginează boli pe care nu le au. Ei sunt istericii, fobicii, anxioșii, histionicii, introvertiții, somatizații. Boala lor este una a gândului perturbat, întors ca un reflector spre interior, fapt ce duce la orbirea raționalului. E foarte greu să convingi astfel de oameni că nu au nimic. În realitate ei au ceva, au o suferință psihică, greu sau imposibil de tratat în totalitate. Psihologul, psihiatrul și nu în ultimul rând familia, vor avea aici un rol capital. Medicul poate confunda astfel de stări iluzorii de boală cu o boală reală. Pacientul poate suferii chiar intervenții chirurgicale sau tratamente medicamentoase pentru boli pe care nu le are. Din fericire, modernele teste imagistice de astăzi, complexele analize de laborator și progresia psihiatriei au redus mult astfel de erori. Astfel de pacienți cu boli inventate de ei nu trebuie blamați, refuzați, excluși de la consultații. Ei vin ca niște false cărți de joc, amestecate printre cele reale. Sunt jocuri de cărți în care astfel de cărți false sunt acceptate și fac parte din farmecul jocului. E drept, ele sunt pasate de la un jucător la altul.
      În medicină lucrurile nu ar trebui să stea așa, în sensul că astfel de pacienți trebuie asumați, păstrați aproape de medic, monitorizați. Falsele lor suferințe pot la un moment dat, să includă și un areal. Dacă un cioban scoală tot satul că au venit lupii la stână și de fapt sunt câinii care latră la lună, la un moment dat când lupii chiar vor veni, sătenii nu vor mai sări în ajutor. Doctorul va trebui să fie mereu atent, să trimită spre specialiști atunci când are suspiciuni de diagnostic pentru confirmarea sau infirmarea lor și nu în ultimul rând să folosească tehnica de reasigurare prin care pacientul este îmbărbătat atunci când este cazul, ca nu are nimic.
      Ceea ce v-am descris sunt numai câteva suferințe. Cele mai frecvente. În realitate sunt mii de acuze care aduc pacientul la medic. Mi-as dori ca pacientul să vină la cabinetul medical și atunci când nu are nimic. Absența unei suferințe nu înseamnă sănătate așa cum prezența ei nu e întotdeauna boală. A veni în plină sănătate aparentă la medic înseamnă să faci profilaxie sau prevenție primară. Boala nu există dar înveți despre ea. În urma istoricului familial, personal și al examenului clinic adică al consultației fizică propriu-zise coroborate cu o baterie de teste de laborator uzuale, medicul va încadra pacientul într-un anume grad de risc și îl va învăța ce fel de viață trebuie să ducă, ce are de îndepărtat din obiceiurile sale și ce are de promovat. Dacă veți veni la medic înainte de a avea durerea, sângerarea sau amețeala sau înaintea falselor senzații, le veți putea preveni. Medicina este frumoasă atâta vreme cât e mai puternică și mai deșteaptă decât boala. Prevenția este cea mai eficace armă a medicinei în fața bolii. Boala știe asta, dar cum știți și voi dragii mei pacienți.

Dr. Cosmin Ștefan Georgescu
02.08.2014